Ca oameni, ne nastem atasati. Suntem
atasati, de fapt, dinainte de a ne naste. Intreaga noastra viata intrauterina
se bazeaza pe un atasament. Imediat dupa ce atasamentul nostrul ombilical a
luat sfarsit, am fi tentati sa credem ca am terminat cu atasarea. Complet
neadevarat. Atunci ne atasam de tot; de oameni, de casa, de obiecte, de culori
si de soare, de aer, de sange, de tot ce e vital si util, de tot ce e
nefolositor si exista. Suntem ca un aspirator cu motor pe baza de atasare. Nu
doar dependenta fizica de mama, cat integrarea noastra in mediu si univers e o
dovada atat de sincera si la indemana de atasare.
In ceea ce priveste partea
psihologica, toate convingerile noastre sunt o forma de atasare. Cred ceva
dintr-o multitudine de posibilitati sau ipoteze pentru ca se aplica modului meu
de a gandi, se pliaza principiilor mele si atunci imi iau libertatea sa cred
ceva pentru ca, potrivindu-mi-se, ma face sa ma simt, in interiorul meu, ca si
cum am ajuns acasa. Imi da senzatia de familiaritate si impacare cu sine, care
e, prin extensie, o forma de atasare. Reflexivitatea insasi e un exemplu
categoric, prin raportarea tuturor informatiilor la propria persoana.
Nu dezbat tema socializarii pentru ca
o consider puerila si previzibila. Pe scurt, nu e unde vreau sa ajung, desi
admit ca ne atasam teribil de oameni de care nu suntem legati cu nimic, poate,
ca o forma de vanitate.
Suntem o tesatura de fire incalcite de atasament. Scuteste-ma cu pornirile astea de adolescent cu tendinte de “je m’en fiche”! Trebuie sa fie smecher sa nu-ti pese de nimic si de nimeni, dar ar fi bine sa nu continui sa te minti, altfel esti doar un copil prostut si limitat. Adevarata maturitate consta in constientizarea nevoii noastre de atasare si acceptarea incapacitatii noastre de a schimba asta. Minti ca sa te integrezi in gloata celor care nu cuvanta despre conexiunile noastre cu lumea? Prin urmare, daca nu vorbim despre, nu exista? Minti ca sa te aperi? Te simti vulnerabil?
Cei mai multi dintre oameni nu stiu ca atasarea se consolideaza si se hraneste ca un pui avid de caracatita si, ajunsa la maturitate, ia forma unei aliante de proportii istorice.
Suntem o tesatura de fire incalcite de atasament. Scuteste-ma cu pornirile astea de adolescent cu tendinte de “je m’en fiche”! Trebuie sa fie smecher sa nu-ti pese de nimic si de nimeni, dar ar fi bine sa nu continui sa te minti, altfel esti doar un copil prostut si limitat. Adevarata maturitate consta in constientizarea nevoii noastre de atasare si acceptarea incapacitatii noastre de a schimba asta. Minti ca sa te integrezi in gloata celor care nu cuvanta despre conexiunile noastre cu lumea? Prin urmare, daca nu vorbim despre, nu exista? Minti ca sa te aperi? Te simti vulnerabil?
Cei mai multi dintre oameni nu stiu ca atasarea se consolideaza si se hraneste ca un pui avid de caracatita si, ajunsa la maturitate, ia forma unei aliante de proportii istorice.
