Nice to meet you !

     Astern peste dimineata mea perdea de ceata din voal alb, volatil. Cand o ridic, tot ceea ce am urat dispare si vine o ploaie. Incepe marunt si cald, prevenitoare; devine inspaimantatoare si agresiva.
Spala toate porcariile pe care le-am auzit sau care mi s-au spus sau cele pe care le-am spus chiar eu. Fulgerele le ard si cenusa tuturor mizeriilor e luata de furtuna, cu riscul de a ramane un gol.
     Imi doresc sincer o pierdere de memorie. Vreau sa uit tot. Raul si binele. Toate amintirile urate se vor pierde, se duc odata cu cele frumoase, care, totusi, raman intr-un univers mistic de dupa o gaura neagra departe de galaxia noastra, in asa fel incat sa se instraineze complet de mine si de firea umana si sa se conserve.
Eu am sa uit tot, dar tot ceea ce sunt pe cale sa gonesc din memorie s-a intamplat. Asta e mai important decat amintirea in sine. Chiar si fara amintiri, e un loc in suflet unde amprentele propriului firului epic raman si continua sa influenteze.
     Apoi am sa zambesc senin in gol, fara sa-mi dau seama de ce, fara sa am ce sa-mi amintesc.

Hei ! ...

3 geamuri distanta,2 lobi occipitali distanta, doua sternuri distanta, 2 epiderme distanta, 2 mandrii si 2 regrete, 2 lipsuri distanta.
Distanta, distanta, distanta, distanta, distanta !
Prosteasca si obsesiva.
Kilometri metaforici intregi, desi suntem la cativa pasi.

Racnet unanim de vara

E vara si abia se asterne patura groasa de intuneric.
Pare pustiu, fiindca nu e nimeni pe strada, niciun trecator, nicio miscare.
Desi, intr-o parte, ultimele picaturi de lumina diurna cu o dara sangerie se lupta cu bezna in proces de metamorfoza, luminile si felinarele incep sa se aprinda. E un zumzet ciudat in aer, parca neomenesc si, totusi, sunt oameni.
Din murmurul de replici soptite fugitiv, suspansul ironic si malitios se indupleca si... cum inainte de orice cutremur e un vuiet, se anunta o clipa totala de tacere; sute de expresii mute se aud: "?!"; apoi, un racnet unanim crapa toata solemnitatea momentului, de parca bezna, in sfarsit, a invins:





















"-GOOOOOOOOOOOOOOOL !!! "

Ziua 8, ora miercuri

Pasivitate. Pasiva vis-a-vis de dragostea lui si ura lor. Am lasat atata iubire in urma si m-am descotorosit de ea ca de o haina frumoasa care ramane mica si devine incomoda.
Coplesita de tentative esuate.
Cruta-mi timpul liber si scuteste-ma.
Esti insetat de viata, flamand? Atunci eu sunt gurmanda, dar ceea ce consider eu delicatesa tie ti-ar intoarce stomacul pe dos.
Viitorul tau e intunecat, eu vad in perspectiva; in perspective, multe false, doar presupuneri, una sigura si reala pe care n-o pot ghici niciodata, dar cel mai adesea o intuiesc. As putea sa rup toate itele astea incalcite si sa merg sigur pe o singura cale pe care s-o stiu dinainte si-atunci... care-ar mai fi farmecul? M-as agata legata de maini de un viitor plafonat inca dinainte de a se derula. Sunt sigura de faptul ca este o suma de lucruri care urmeaza sa se intample intr-o anumita ordine pe care n-o stabilesc eu. Poate ai spune ca ma refer la destin, dar e o definitie generala.
Ca om, imi place sa cred ca sunt responsabil de cursul evenimentelor, doar ca uit uneori ca sunt protagonistul, orice intrece limita asta, intra pe domeniul hybrisului. Ca o veritabila gurmanda de viata, ma hranesc cu tot ce detin eu si chiar mai mult: cu entuziasmul tau, cu parerile tale,cu ideile tale, cu sperantele tale, cu visele tale, cu dorintele tale, cu tristetea ta, cu nervii tai, cu sinapsele tale si endorfina ta, pe care o sorb ca pe o seva binefacatoare in absenta vreunei infirmitati sau nevoi, doar din nestavilita dorinta; ma hranesc cu lacomia ta, cu invidia ta, cu ambitia ta, cu rautatea ta, cu minciunile tale, cu tot ce exista si misuna in subconstientul tau, apoi sap mai adanc si iti invadez inconstientul si ma transform intr-un monstru care creste pe masura ce ma hranesti si devin un parazit cu tentacule puternice incolacite de capul si gatul tau, fara sa te asfixiez, lasandu-te sa respiri atat aer cat sa-ti fie suficient sa ma hranesti.

Bildungsroman

     Praf pe drum. Vantul bate a oaspete inoportun. Pasi pe asfalt se aud si intrerup aria sublima de tacere.
     O usa se deschide si scartaie. Trebuie sa fie cea de la intrare. Aceiasi pasi, parca mai indrazneti, se aud acum pe scari. De data asta, suna a nepoftit. O alta usa se deschide. Inchizandu-se, lasand oaspetele inauntru, face perdelele din geamul deschis , care par volatile, sa alunece tacticos cu raze de soare, aer cald si praf primavaratic in camera.
     E chiar el, dar il urasc atat de mult c-a venit pentru ca ma face sa-l iubesc mai mult ca singuratatea !
"-De ce ai venit?"
"-De ce? Am venit pentru ca vreau, pentru ca vrei, pentru ca asa trebuie si tu stii asta !"
"-Nu stiu decat ca sunt blestemata sa te iu... Acum pleaca !"
Si la auzul vorbelor spuse, tapetul cu nuante de bleu si crizanteme roz paleste. Colbul se asterne ca secerat pe dusumeaua din lemn alb. Nu-i trebuie mai mult ca sa ma ia de mana si sa deschida o usa in perete pe care nici n-o banuiam. Se pare ca stie mai bine decat mine casa asta veche.
     Ajungem in alta camera, in camera in care dormea el cand era copil si contempleaza  exhaustiv... Nostalgia efemerului... Totul e acolo: hainele, lucrurile. Inca se mai simte mirosul de copil mic. Ma ia de mana din nou si intram in alta  camera, identica, dar care a suferit modificari de ordin interior. Observ o minge dezumflata si roasa care tradeaza dezinteresul, roti de masinele si... uite ! manusi mici pe masa. Se uita la ele, apoi la mainile lui, cu mana mea intr-a lui. Nu se gandea pe-atunci ca...
Iesim din apartament. Coboram scarile si un vecin se uita dubios la noi, zambind si spunand cu indulgenta dar si cu nuante de ciuda:
"-Eh... Sunteti tineri !... Tu!... Ce-ai mai crescut!...Nu stateai cu fetele, iti amintesti?..."
Acum, eu sunt singura lui confidenta. Singura in care se increde...si pe buna dreptate. N-avem nevoie de nimic altceva. Nu permitem nimanui sa se infiltreze in universul nostru... Exclusivisti...
     In fata scarii, sunt pustii cu care pierdea uneori vremea, neschimbati... si, cu toate astea, il recunosc si-i spun pe nume:
"-Hei !... nu te-am mai vazut de mult ! S-au intamplat multe lucruri...A fost in fata blocului o masina stricata si... De ce nu mai stai cu noi?"
"-...Acum...am alte preocupari...Cum mai e..."
Dar copiii se intorc, se apropia rapid o masina, ei se dau la o parte, iar dupa ce masina trece, nu mai sunt nicaieri.
     Nu indraznesc sa-i spun nimic, o sa inteleg treptat si-l vad afectat de tot ce se intampla. Mergem pe jos, pe asfalt, intr-un mod total opus lui Hansel si Gretel: noi nu cautam drumul inapoi si nici n-o sa-l mai batem vreodata.
     Ajungem in fata unei scoli. Intram in curte, apoi pe hol, intr-o clasa, se aseaza intr-o banca si abia acum imi da drumul la mana. Isi pune coatele pe banca, capul pe cotul stang, priveste in jur,incercand sa-si aminteasca zeci de lucruri deodata, dar, de fapt, ii vine in minte un singur lucru.
Eu stateam in picioare, aproape de el. Ma priveste. Dintotdeauna am crezut ca un om inteligent se cunoaste intai judecand dupa privire. Privirea lui are ceva rece, neinteles, tulburat si nesatios. Apoi in clasa goala rasuna o voce pe care o cunosc si o iubesc.
"-Hai sa mergem !"
Ma ia din nou de mana si cutreieram strazi pana se intuneca de-a binelea. Spre dimineata, ratacim printr-un parc, stam pe o banca. Doar lumina cetoasa si bolnava a unui felinar mai poate revendica drepturi de autor in ce priveste tot farmecul scenei.
     Nu e nevoie de niciun cuvant. E o telepatie in ce priveste starea.
     Dupa, mergem iarasi, intram intr-o fundatura, urcam niste scari si sus, in tavan, e o usa. Intram si descopar camera lui din prezent. Ne indreptam spre balcon si de acolo privim constelatii si cladiri-constelatii...
Apoi ma intreaba, tinandu-mi inca in mana mana:
"-Acum ai inteles de ce?"

Sperat, asteptat, cautat, gasit.

Ceea ce urmeaza sa citesti e o intamplare ce tine de imaginatie, nu de absurd, cu diferenta faptului ca ceva imaginat poate mult mai degraba sa ajunga posibil... Continuam...

Ajunsa acolo dintr-un impuls cretin si stupefiant, actionez frenetico-robotic si bat in usa. Dupa cateva zgomote de interior, o cheie se rasuceste si se deschide usa. In prag... chiar cel pe care-l cautam.
"-Si tu trebuie sa fii...?"
"-Buna dimineata !"
"-(chicotit) Asa te cheama?"
"-Ma cheama Raisa."
"-Trebuie sa ai un motiv bun pentru care ai venit , pentru ca m-am dat jos din pat din cauza motivului tau."

?! Ce motiv sa-i indrug, pentru ca e o situatie in care nu poti spune adevarul. Ma simt ca un elev bun prins copiind si se asteapta motivul, cand, in realitatea cotidiana, nu exista, dar in mintea mea, este, daca nu foarte clar, macar "palpabil" din punct de vedere al conceptului...sau altfel spus...acolo de la inceputul inceputului meu, incat uneori ii neglijez neintentionat existenta.

"-Pretextul meu e omul din fata mea, ma tem ca motivul e groaznic de subiectiv. Imi pare rau ca te-am deranjat. O zi buna !"

Si dau sa plec, dar ma prinde de incheietura mainii, ma priveste bizar si adanc in ochi, incercand, parca, de data asta, sa descopere motivul singur, ca un artist care isi descopera talentele, adica discipolii, dupa o examinare scurta si atenta.

"-N-a fost prea grozav... S-o luam de la capat. Vrei sa intri?"

.

Durerea indurata fara scrasniri,
doar resemnare,
il face pe om un nobil prost.
Destinul potrivnic refuzat,
materia prima a unui nucleu de schimbari,
il face pe om un nimic organic cu personalitate,
ramas in istoria colectiva a sufletelor ca un
anonim maret, la fel ca alti ceilalti diferiti de ceilalti...

Despre suflete si suflete-gazda.

Cand sufletul e smuls din suflet,
sufletul-gazda e tentat sa faca
bungee jumping fara elastic.
Asfixierea apasa ca falcile de piton,
cu deosebirea ca e veninoasa ca o vipera;
si macar de-ar vindeca atacul cerebral
cauzat metaforic de lipsa celui caruia nu-i pasa.

Dimineata cu ceata si fum

E dimineata devreme si ceata. Inabusitor. Imi iau ceva pe mine si plec. Incep sa alerg prin ceata, in nestire, cautandu-l. Sunt sigura ca ma asteapta, carismatic, stand sprijinit de parapet, invaluit de aceeasi ceata si de fum, e sigur ca am sa vin.
...