Să lăsăm să cadă cuvintele !

            

             Să lăsăm să cadă cuvintele, topindu-se pe asfaltul minciunii. Să lovim cu nenumărate cuvinte unul în celălalt, în neștire. Să atacăm cu silabe veninoase când celălalt e la pământ și runda se terminase deja. Să spunem toate enormitățile care ne trec prin gând cu glas tare, ca mai apoi să regretăm tot și să mergem cu falsa umilinta să ne cerem iertare, fiind conștienți că vom primi iertarea, pentru că cel in cauză ne iubește, motiv pentru care ne-am și permis să ne batem joc, ... lăsând să cadă cuvinte...

Adio, vară !

         

           Adio, vara ! ... cu dimineti cu soare nesimtit care bate-n geam; cu nopti albe; cu somn prelungit si program intens de leneveala; cu plimbari lungi, cand te intorci acasa cu tampita senzatie ca dormi si visezi deja de mult... cu cer senin, bleu spre gri; cu miros de tei indraznet si dulce... diabetic si zaharisit de dulce; cu greieri cretini si infernali, cu o vaga tenta de strajeri de noapte simpatici; cu idile care dor si mor cumplit in vreme facuta din film de aparat foto; cu tot ce-am iubit...

Toamna cu luna-anii '60 de Mircea Cartarescu

Toamna cu luna
cand porti peste pulovar o niciodata captusita cu totdeauna
cand stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubesti
printre taxiuri nefiresti.

Toamna cu luna
cand cabinele de telefon scanteiaza
cand stii ca nimic nu dureaza
cand pana si vitrinele graseiaza
si vocea le tremura, si serviciile de portelan se fac zob.

Toamna de sticla
cand magnetofoanele se fac zob
cand mixerele de plastic palesc
cand aspiratorul asuda rece
cand trusa de surubelnite hohoteste
cand masina de spalat cu ochiul rotund
si coniacul cu patru stele
se-ngalbenesc si cad de pe ramura mintii mele
si toamna de vermut se crede tanara uneori…

Noi n-o sa mai tinem unul la altul.
N-o sa ne mai faca placere sa ne vedem fetele, rasetul.
Noi n-o sa ne casatorim,
n-o sa avem copii
si n-o sa imbatranim impreuna.
Mi-e asa de clar lucrul asta acum.
Iar vietile noastre n-or sa fie indelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie…

Toamna cu luna
as vrea atat de tare sa fim acum impreuna
sa privim vitrinele impreuna
sa numaram taxiurile impreuna
si sa ne ninga frunzele-ngalbenite.

Scrisoare pentru ... ?

           Si crezi ca poate, in timp, o sa te iubeasca, nu? N-ai decat sa astepti... El nu te va iubi, cel mai probabil, niciodata. Nu e pentru ca n-ar vrea, saracul. Adevarul e ca el nu stie sa iubeasca. E o disfunctie mai mult mentala decat emotionala. Prin simplul lui egoism, satisface dorinte de ordin general datorita fetelor ca tine. Si, crede-ma mi-a luat ceva timp sa admit adevarul asta afurisit.
           In viziunea ta e, daca nu perfect, macar aproape de perfectiune, stiu, l-am vazut si eu asa. Ai fi surprinsa sa vezi cam cate defecte evidente si fatise are. Nici macar n-are bunul simt sa si le cosmetizeze. Mi se pare atat de amuzant, plasandu-se chiar intr-o zona a caraghiosului, mai ales din cauza stilului dandy cu influente urbane. Iar eu sunt atat de satirica ... >:)
           Te sfatuiesc sincer si dezinteresat sa-l cobori de pe piedestalul pe care tu singura, in intimitatea gandului personal, admiti ca l-ai cocotat.
           Nu vreau, pe sfarsit, sa crezi ca ti-as vorbi cu superioritate.
           Iti vorbesc cu stima de sine a unei fete care a tinut la el dar, in final, a sters cu orgoliul lui pe jos, asa cum merita.

Unui fost "cineva" din viata mea

"Pe dumneata te-am ucis in mine... Esti moarta...mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata."          (Camil Petrescu - "Suflete tari")

        Incep sa am dubii daca ai existat vreodata. Nu e suficient sa auzi, poti sa ai senzatia ca auzi ceva, din dorinta nestapanita de a auzi. Si cate minciuni am auzit ! Nu stiu daca mi-am dorit sa le aud sau ai facut tu exces de zel. N-o sa stiu niciodata. Dar nu ma complic cu lucruri pe care nu le stiu, atata timp cat nu vreau sa le aflu.
        Nici nu-nteleg prea bine de ce scriu despre tine, cand, oricum nu mai insemni nimic pentru mine... cred ca din dorinta unei rafuieli... din lipsa de jigniri reciproce, din lipsa unei exteriorizari raspicate.
Nici n-am avut dreptul sa ma enervez si acum imi dau seama cat de bine a fost ca s-a sfarsit asa... S-a sfarsit asa cum a si inceput... dintr-un nimic mocnit si tacit.
       Am pierdut involuntar o groaza de amintiri... spre binele cui? Cu tot ce-am ramas, pot sa-mi rulez in minte un film de maxim 30 de secunde. Atat a ramas din tot ce-a fost? Unde sunt vorbele alea mari? Unde e tot ce-am pretuit candva si ma lasa rece acum? Unde sunt amintirile mele? Pentru ca ele sunt mai importante decat tine. Cand totul se va fi sfarsit, cu amintirile raman de fiecare data, ale mele, pentru totdeauna.
Sunt refugiul pentru momentele neplacute din viata mea.

       Tu...
       Esti doar o schita neterminata dintr-un capitol din viata mea, care astepti naiva pe birou sa ma abat asupra ta si sa te scriu.   
                                                                       [10 Septembrie 2010]