Oras. Orase. Lumi. Universuri.

Pasi maturati si drumuri sterse. Case care stau sa se darame si blocuri inclinate. Strazi serpuitoare si fundaturi malefice. Guturai. Ceata groasa si asfalt ud. Geamuri aburite si oameni imposibil de recunoscut. Oameni fara fata. Dezolare. Niciun zgomot, aparte de vantul nestapanit care are o afinitate pentru oase. Un labirint de nimicuri si o parada de goliciune. Fara identitati si coordonate, fara capete, fara inceput si drumuri. Aproape ca un univers parasit, cu diferenta ca sunt prea multe alte diferente. Se poate mirosi deznadejdea. Se poate simti lipsa oportunitatilor, ca o privire fugara in haul care preceda moartea.

Viteze. Notiuni anormale.

Poti ajunge imun la propriile (vechi) slabiciuni. Suntem un apetit care se pierde, ca o boala care se intinde lung peste clepsidrele varsate in ligheane cu apa rece, ca un fel de calm inaintea furtunilor de nisip cronologic. Se minte cu usurinta in lipsa unei constiinte si mai ales cand lipsesc notiuni elementare de contact cu realitatea. Mi-am stors porii ca sa ma transform in esenta de duh. Pentru nimeni. Sunt gauri in peretii subtiri si vreau sa nu se mai auda si sa nu mai aud nimic. Surditatea indusa si practicata, precum s-a dovedit, poate avea efecte benefice. E atata bine in jur, dar spre binele cui? Si de ce vorbim pareri si mimam discutii? Aprind becuri sparte si am obiceiul prost sa ma intreb ce e in neregula, apoi sunt nemultumita de calitatea luminii. Viteza luminii. Viteza ma-tii ! M-am saturat de minciuni documentate. Viteza gandului care zboara. Viteza cu care indepartam un suicid.