Adaptari la sentiment

Regrete inutile,
pierderi de memorie.
ce sens are amintirea atunci cand vrei s-o uiti?
suflete instrainate voit de orgolii,
fantasme afective
cu acelasi entuziasm ca
festina lente pe gheata.
am sa evit ucigasul de intelect de azi inainte,
pentru ca el leaga oamenii doar pentru o perioada scurta de timp,
amagindu-i cu eternitatea.
insasi valabilitatea sentimentului e indoielnica.
pana si tu ai momente in care te indoiesti de tine.
cum as putea sa ma incred orbeste intr-un om,
cand eu vad clar ca lumina zilei farsa din ochii tai si editia limitata a legaturii?

Post-diligo

dragostea, oricat de altruista,
are samanta de egoism.
rautatea tradeaza o dragoste.
minciuna ascunde un adevar,
adevarul prevesteste o minciuna,
urmata de drama.
increderea in oameni e pentru prosti,
un om inteligent ar sti ca ei sunt schimbatori si trecatori ca vremea.
sufletele pereche exista doar in imaginatia celor carora nu si le-au gasit.
cand regreti ceva, inseamna ca ti-ai dorit ceva cu ardoare,
cand nu regreti nimic, inseamna ca nu ti-ai dorit nimic.
in zilele in care "te iubesc" si-a pierdut din semnificatie,
sintagma se serveste pe post de compensatie.
dragostea joaca prea des rolul de leac,
uneori e si otrava.
te face sa te simti un nimic, la fel cum te poate face sa te simti cineva.
cand ego-ul e singurul care te mentine pe linia de plutire, in toate facultatile mintale,
dupa o lovitura de stat aplicata de cel pe care ti-l consideri cel mai apropiat,
ai fi tentat sa crezi ca oamenii sunt niste zoi...
niste gramezi de artere, tendoane si muschi...
si poate ai avea dreptate.
si imi cer scuze pentru ca nu tin cont de niste principii personale, dar astazi nu crut nimic, nici macar foaia pe care o spurc.

Delirez? Probabil, dar are sens.

Cand "bipolar" si "complex" se suprapun,
Ma indragostesc deopotriva de fantastic si real,
Inclin spre psihedelicul alb-negru,
Spre forme vagi ale unui vis care distorsioneaza imagini si le expune fluide.
...
Dans tacticos de iluzii
Privit din imensitatea prapastiei unei pasiuni
Cu martor orb, martor surdo-mut.
...
In cautarea alurii volatile
Ma izbesc de nostalgia gandului trecut contrazis brutal de viitorul devenit prezent.
Si, pentru un moment desprins de timp, nu indraznesc sa mai caut.

"Incat" absolut

    
     Se iubesc atat de mult incat se urasc sau se urasc atat de mult incat se iubesc...poate pentru ca nu castiga niciunul. E ceva mai presus de orgoliul mizerabil al fiecaruia, sunt catusele libertatii. Libertatea, poate fi si ea o condamnare atunci cand vrei sa te refugiezi in captivitate, ca goana dupa starea originara a unui evoluat ignorant care se caieste. Sunt la fel exact atunci cand trebuie si sunt diferiti in restul timpului. Probabil, cea mai imprevizibila simbioza umana pe care am intalnit-o. E suficient sa parcurgi distanta de la ochii lui la ochii ei ca sa realizezi ca desi nu se privesc, e ceva in privirea fiecaruia, care-l cauta pe celalalt... ca atunci cand stii carui loc apartii, dar vrei sa incerci sa te minti ca sa nu te sperie. Amandoi iubesc libertatea, poate mai mult decat pe celalalt, dar se privesc reciproc nu ca pe un obiect de care sau caruia ii apartine unul altuia, ci ca pe doua entitati libere numai prin faptul ca se pot intrebuinta de mintea sau corpul celuilalt. Unul gandeste si celalalt spune, unul spune si celalalt e singurul care intelege, unul minte si celalalt isi da seama. Nu se pot pacali, pentru ca sunt facuti din acelasi aluat, dar incearca, de dragul unei reprezentatii de zile mari la care nu se vand bilete. Nu se pot stapani, nici nu se pot domina; nu se pot dezamagi si nici surprinde, pentru ca cel mai misterios ceva ce mi-a fost dat sa vad nu-i tine departe prea mult timp si o face cu o asemenea precizie incat si magnetii le poarta invidie tacita. E atata dorinta la mijloc incat devin amnezici, atata necesitate incat ii alarmeaza, atata obisnuinta si noutate incat raman ca o busola stricata. Doua creiere conectate atat de armonios incat ma duc cu gandul la un atriu si un ventricul si nu ii leaga un cordon ombilical, ci o artera intelectuala prematura si precoce. Atata pseudoexagerare incat ai crede ca bat campii. Atat de sincera incat si eu ma tem sa nu aberez. Nu vor sfarsi decat distrugandu-se unul pe celalalt, consumandu-se unul pe celalalt, poate chiar devorandu-se... dar macar o fac dintr-un sentiment nobil si, spre deosebire de cei mai multi, macar o fac cu stil...