De la oaza de liniste la oaza de buna dispozitie.

Pentru si partial datorita lui Florin.

     Am un timbru pe frunte si unul pe limba. N-am nimic de gand, desi am zeci de ganduri. N-am adresa, nici destinatie. Astept un tren sa deraieze de pe sine si sa parcheze obedient in fata casei mele ca un labrador dresat. Nu stiu unde sa ma duc, stiu doar ca vreau sa plec... ca sa ma intorc si, in acelasi timp, sa nu ma mai intorc niciodata.
     Vara asta vreau sa pisez molii si sa le imprastii praful sidefiu pe foi ingalbenite si vechi ale cartilor pe care le voi citi, apoi sa pun mainile avid pe coli si sa-mi manjesc fata de colbul mistic, ca si cum... doar asa voi intelege mesajul poetic in toata esenta si complexitatea lui si doar asa cuvintele se vor deforma si o sa-mi imprastii, odata cu particulele de aripi, litere si virgule si semne de exclamare si de intrebare si de puncte si PUNCT. Sensuri si drame si indicatii scenice si dialoguri si monologuri si incipituri ex-abrupto si finaluri deschise si personaje si personalitati si mituri si absurduri si realitati... toate pe fata mea, in colb auriu-sidefiu, lucind in crepuscul, tatuandu-mi fata si sufletul.
     Am un timbru pe frunte si unul pe limba si dac-as putea sa vorbesc si sa spun ce-i dincolo de fruntea mea, inauntru, ar insemna sa dezvalui secrete si sa stric niste socoteli, asa ca...
     Am un timbru pe frunte si unul pe limba si dac-ar putea sa ma duca unde poftesc, ar fi la masa mea de scris.

Zeama de caise

     Ca ma trezesc din somn si cel mai stresant sunet posibil e cel pe care-l aud: statia de taxi, nava-mama, si sunetul de la inceputul si de la sfarsitul transmisiei... Si soarele asta puturos care ma anunta ca s-a terminat si orice incercare, orice insistenta ar duce la un fiasco. Se aude muzica, e usa intredeschisa. Ma culc inapoi ca sa ma trezesc peste 10 minute, dupa o noapte in care n-am dormit deloc. Si stiu deja ca toata politetea si recunostinta provin din trecut. Nimic din prezent nu ne mai leaga, ca sunt refulari dintr-un sentiment nemanifestat.
     E groaznic sa vezi fericirea impartita in acte si cumplit sa privesti cum se trage cortina, iar tu te uiti neputincios, metamorfozand fericirea-n nostalgie de parca ai fi un soi de robot care converteste emotii. Se lasa umbra si te afunzi in ea, jucandu-te uneori cu raze de lumina, doar ca sa le amintesti celor de langa tine ca inca existi.
     Ca poti sa-ti ruinezi o filosofie personala pe care o urmezi cu strictete 2 luni din cauza unui zambet.
     Si ca poti sa faci sa paleasca ceea ce nimeni n-a putut de la o vorba spusa fara rost, pe care nici n-o crezi. Dar ai spus-o. Asuma-ti responsabilitatea si accepta ce eu n-am putut sa accept atata timp.