Ireversibil

     Exoterm si endoterm, fiecare, cu sensul de "nimic nu se pierde, totul se transfera".
     Te straduiesti atat de tare incat distrugi ceea ce incerci sa faci, ca atunci cand uiti sa iei pastilele de memorie.
     Entitatile nu coincid, ci se suprapun in mod imperfect, ceea ce, tradus in limbajul de zi cu zi ar insemna "puncte in comun"; si infinitati in afara.
     De la starea initiala la starea finala se presupune producerea unei schimbari, altfel e un timp pierdut.
     Metrii patrati sunt pentru cei ce nu admit volumul si perspectiva ampla. Ei vor sa masoare doar din ochi, ce nu pot cuprinde doar cu o privire ii debusoleaza.
     Ambivalenta e infipta ireversibil in mintile noastre. Tot ce generam deliberat in acest sens este, fie acceptarea, fie negarea. Acceptarea te face filosof si obedient. Negarea te introduce ca un razvratit legendar. Asta pentru cei care poarta tricouri cu Che Guevara si n-au habar nici de nationalitatea lui, in concordanta cu numele.
     M-am saturat de copii care se dau barbati. Se zbat sa puna bazele unor lucruri simple, apoi o iau la goana, abandonand speriati de complexitatea simplitatii.
     Ascunde-te ! Destinul te intoarce taras unde trebuie sa fii. Evidentiezi doar penibilitatea amanarii inevitabilului.
     La fel ca toti ceilalti, vrei sa fii altfel. Diferit fata de ceilalti, esti la fel.
     Iti moare fiinta pe dinauntru si te ingrozeste. Te agati disperat de ce e in jurul tau ca de radacini care se rup si aluneci cu ele in gol, tarandu-le dupa tine.
     Frica e de inteles, boala ta e patologica.
Odrasla a iadului, iti lasi amprenta diabolica si distorsionezi pozitivismul, sugrumat ca timpul nisipos din clepsidra.
Ireversibil.

Contrast

Scuip bacterii lirice. Durerea mea e epica. Incerc sa transcriu un urlet, dar corpul se dezbina de boala lui.
Sunt un convertor. Burete de mizerii. Creierul meu e un cos de gunoi in care sunt aruncate infectii umane. Undeva, de la creier pana la inima, are loc neintelesul firii mele. Miocardul meu expulseaza iubire si pozitivism, pe care nu le mai pretinde impartasite. Arunca in stanga si-n dreapta cu ele, in van. Purific. M-am dezvoltat ca un graunte in mucegai si continui sa cresc si sa sfidez mediul, care contrasteaza cu fiinta mea. Ma zbat sa ma rup si sa ma infiltrez undeva unde e fisura dintre ce trebuie sa fiu si ce-am fost, dintre ce sunt cu adevarat si ce pare ca sunt, pentru ca ceea ce sunt e la alegerea mea, dar e ancorat adanc in firea fiintei mele.

Indispozitie autumnala

E toamna... si e parsiva. Te face sa crezi ca mai sta de vorba cu vara si-si vand ponturi in fata portii.
Ma trezesc pe intuneric si plec pe lumina.
Miroase a ars, ca tot ce stie toamna asta e sa distruga. O sa-mi ia tot ce iubesc si o sa-mi dea la schimb singuratate, castane si ploi... Si nici macar nu-mi place ploaia !

Dimineti de septembrie, nopti de septembrie.
Asta e tot ce stiu. Zilele nu conteaza, diminetile ma anunta ca am mai supravietuit o zi. Noptile sunt un cosmar prelungit in care visez cu ochii deschisi si cu capul pe perna.
E toamna... si e parsiva. Abia asteapta sa calc stramb, ca sa ma lase singura, in intuneric.

   

Ipostaze

   

      Ma tavalesc in abstract si nu ma poti ghici. N-ai cum sa ma identifici si sa ma gasesti. Imi sustrag esenta din etern, dar imi aleg o carcasa fizica temporara pe care sa am grija sa o schimb astfel incat sa ramai dezolat pentru ceva timp... pana la urmatoarea sclipire de speranta...dupa care te intorci la dezamagirea de pana atunci.
Oscilez in numele diversitatii, sfidez monotonia si iti antrenez creierul pana in momentul in care esti total confuz.
Disponibilitatea mea ludica te scoate din minti. Ne jucam de-a v-ati ascuns(elea) la un nivel mai inalt iar eu trisez ca sa asigur frumusetea jocului. Ii rad in nas autocontrolului tau subred. Tehnicile mele de joc iti ingradesc perspectiva. Sunt trolul din subconstientul tau.
     Alege-ma pe mine !
Oricum n-ai ce altceva sa alegi...

Strofa veche

Sa facem un aranjament tacit:
Eu am sa plec , dar tu ramai.
Promit sa nu ma-ntorc,
Si dintre noi,
Tot eu voi rade cea dintai.

Superstitii urbane

Pion in lumea reflectoarelor de strada. Cucuvea urbana. Face freestyle si toti superstitiosii cred ca a murit cineva. Ei nu-si dau seama ca in fiecare secunda mor aproximativ 4700 de oameni. [conform "cercetarilor" mele] Suricatele au si ele brigada, desi pare mai degraba o suroritate sau sisterhood. Am avut si eu una. Pana cand, dupa ani intregi, s-a decis sa nu mai traiasca in umbra mea. Ok. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti injghebi  "imperiul luminii" ca sa o poti numi competitie. Tu privesti un castel de nisip si-ti spui ca ai pus bazele unui imperiu. Imperiu care se prabuseste la venirea primului val si ai sa fii devastata. Nici macar n-ai nevoie de tsoonami. La fel ca add-urile penibile cu "Tu cand vei muri? Afla acum!"... Nu stiu cand si nici nu vreau sa stiu. Vreau sa fiu luata prin surprindere. E ceva exclusivist in toata povestea asta? Sugestii pentru sinucigasi? La fel ca add-urile astea, dupa cum spuneam, va las sa va balaciti in lumea superstitiilor pana cand cereti urland un colac de salvare. Eu privesc de pe mal, stand confortabil, zambind ironic si intrebandu-ma sincer
"Ce dracu o fi in mintea voastra ?!"

Shit happens but life goes on.

     "Hai, ma, 'nea Nelu ! Iar Winston?"

O poti auzi spunand asta relativ des, iar daca stai in jurul ei, devine aproape imposibil sa mai vorbesti, sfarsesti doar prin a raspunde monosilabic. Dar e ea! Si are atata pofta de viata incat capteaza toata energia pe o raza de 5 km. E nebuna si stie. Chiar ea m-a rugat, dar sunt sigura ca nu s-ar fi gandit ca am sa fiu suficient de tampita incat sa fac asta. Sunt imprevizibila uneori... mai mereu...

Vorbeste asa des poate pentru ca a auzit suficiente cacaturi ca sa-i mai lase pe altii sa vorbeasca. A respins ca sa vada cum e sa fii respins si s-o doara. Dar in viata ei a lipsit cineva-ul ala care sa spuna ca atunci cand te dezamageste cineva, se intampla cine stie ce chestie minunata venita temporar de pe taramul unicornilor roz. E o prostie... doar ca uneori ajuta. As vrea sa stie ca, in timp, n-o sa mai vorbeasca asa mult, pentru ca si-ar speria pacientii. Asta pentru ca sunt sigura ca o sa ia la medicina, din prima sau nu. E aici pentru ca poate vorbi si canta la fel de mult ca mine si pentru ca asa vreau eu, iar ordinea n-are nicio importanta.

Mici sfaturi pentru un mic explorator

O sa treaca un an si-ai sa privesti copacul de langa geam in diverse stadii. Nu-ti dai seama de schimbare pana cand e evidenta si ireversibila. Si degeaba ! In cazul asta n-ai decat sa inveti sa accepti lucruri care ti se intampla, cand arunci haturile propriei vieti la intamplare !

Cine esti? Si de ce-ti bati capul cu mine?

Tu nu ma poti descoperi nici daca sunt in fata ta. Inainte sa incerci sa descoperi oameni, priveste copacul. El o sa-ti spuna ce se intampla noaptea, cand dormi si ce monstri elibereaza mintea ta in somn, cum sar pe geam si stau pe crengile lui, ca la un ospat haiducesc. Doar ca ei nu se tem de potera, ci de faptul ca ai putea sa te trezesti si sa-i renegi. Se tem de faptul ca ai putea sa afli ca ei te domina atata timp cat tu ii lasi sa faca asta.

De la oaza de liniste la oaza de buna dispozitie.

Pentru si partial datorita lui Florin.

     Am un timbru pe frunte si unul pe limba. N-am nimic de gand, desi am zeci de ganduri. N-am adresa, nici destinatie. Astept un tren sa deraieze de pe sine si sa parcheze obedient in fata casei mele ca un labrador dresat. Nu stiu unde sa ma duc, stiu doar ca vreau sa plec... ca sa ma intorc si, in acelasi timp, sa nu ma mai intorc niciodata.
     Vara asta vreau sa pisez molii si sa le imprastii praful sidefiu pe foi ingalbenite si vechi ale cartilor pe care le voi citi, apoi sa pun mainile avid pe coli si sa-mi manjesc fata de colbul mistic, ca si cum... doar asa voi intelege mesajul poetic in toata esenta si complexitatea lui si doar asa cuvintele se vor deforma si o sa-mi imprastii, odata cu particulele de aripi, litere si virgule si semne de exclamare si de intrebare si de puncte si PUNCT. Sensuri si drame si indicatii scenice si dialoguri si monologuri si incipituri ex-abrupto si finaluri deschise si personaje si personalitati si mituri si absurduri si realitati... toate pe fata mea, in colb auriu-sidefiu, lucind in crepuscul, tatuandu-mi fata si sufletul.
     Am un timbru pe frunte si unul pe limba si dac-as putea sa vorbesc si sa spun ce-i dincolo de fruntea mea, inauntru, ar insemna sa dezvalui secrete si sa stric niste socoteli, asa ca...
     Am un timbru pe frunte si unul pe limba si dac-ar putea sa ma duca unde poftesc, ar fi la masa mea de scris.

Zeama de caise

     Ca ma trezesc din somn si cel mai stresant sunet posibil e cel pe care-l aud: statia de taxi, nava-mama, si sunetul de la inceputul si de la sfarsitul transmisiei... Si soarele asta puturos care ma anunta ca s-a terminat si orice incercare, orice insistenta ar duce la un fiasco. Se aude muzica, e usa intredeschisa. Ma culc inapoi ca sa ma trezesc peste 10 minute, dupa o noapte in care n-am dormit deloc. Si stiu deja ca toata politetea si recunostinta provin din trecut. Nimic din prezent nu ne mai leaga, ca sunt refulari dintr-un sentiment nemanifestat.
     E groaznic sa vezi fericirea impartita in acte si cumplit sa privesti cum se trage cortina, iar tu te uiti neputincios, metamorfozand fericirea-n nostalgie de parca ai fi un soi de robot care converteste emotii. Se lasa umbra si te afunzi in ea, jucandu-te uneori cu raze de lumina, doar ca sa le amintesti celor de langa tine ca inca existi.
     Ca poti sa-ti ruinezi o filosofie personala pe care o urmezi cu strictete 2 luni din cauza unui zambet.
     Si ca poti sa faci sa paleasca ceea ce nimeni n-a putut de la o vorba spusa fara rost, pe care nici n-o crezi. Dar ai spus-o. Asuma-ti responsabilitatea si accepta ce eu n-am putut sa accept atata timp.

Da-i Cezarului ce-i a Cezarului, Cezaricai nu-i mai ramane nimic.

Cand am venit pentru prima data la atelier si am facut cunostinta cu Cezarica, ceva din aparitia ei m-a marcat definitiv si irevocabil. E fascinant sa te uiti la un om si sa te gandesti ca a fost embrion si ca cineva l-a nascut, ca altcineva i-a sarutat gura, ca aceeasi gura a spus grozavii omenesti sau a mintit si ca in cutia craniana din fata ta au existat mii de amintiri care se autodistrug in timp. E ca si cum ai citi o carte. E mai bine decat daca ai citi o carte. Pentru ca tot ce tine de omul respectiv a fost real si a fost supraincarcat de semnificatie, ca un pahar cu apa care da pe dinafara. Dar tu privesti si nu stii nimic, ca si cum ti s-ar ascunde cine stie ce secrete importante. Nu reusesti sa vezi peste materia organica.
Cezarica e mai mult sau mai putin decat un om, e o poveste.
Partea cea mai grea e ca stiu ca am sa ajung si eu ca ea ,la un momentdat, iar ce e frustrant e ca nici macar nu stiu cum o cheama.

Fragmente din 22 mai 2011

Nu rasare nicio consolare de nicaieri.
Ma inec intr-o pustietate senina.
Nu se poate juca nimeni si nici interveni nimeni intre un om si dorinta lui.
Ca sa uiti de ceva, incerci sa te iei cu toate celelalte, dar abia atunci constientizezi ca e nevoie de toate celelalte ca sa echivaleze acel ceva, net superior celorlalte.
Nu-ti bate joc de ce-ti doresti, dar nici nu-l lasa sa te domine.

Tot inainte/"Realitaturi"

     Si-am pornit inainte, lasand totul in urma, ca pe drumul ireversibil al evolutiei. Nu mai vreau sa car nimic dupa mine din trecut, vreau sa ma metamorfozez prin stadii ale timpului in ipostaza unui suflet nud, ca atunci cand te nasti sau atunci cand mori.

     Intind corzile autosugestiei intr-un asemenea fel incat ii vad particulele cum danseaza destrabalat pe ritmul miscarii browniene si... Si ajung la invidiabilul nivel in care imi autoinduc pierderi de memorie si-mi zic senina ca multe fragmente reale din viata mea au fost exercitii de imaginatie.
     Cu alte cuvinte, neg realitatea. Ce e realitatea? Imi sta in cale.
     Singura realitate de care sunt sigura e eul din mine. Si cum eul din mine e exact acelasi,in mod paradoxal, in exact acelasi timp, e pestrito-cameleonic. Asa ca singura sursa palpabila de realitate, pentru mine, e indoielnica, la fel ca o ploaie de vara. Nu ma-ntelege gresit. Nu caut realitatea, am cautat-o indelung si insasi cautarea ei, precum si gasirea unor fragmente incandescente de realitate mi-au daunat intotdeauna. Fug de realitate, ca sa ma regasesc tot timpul in ea, creandu-mi universuri miniaturale in realitate, taind, cenzurand, inventand si interpretand realitatea in functie de cheful meu. Sunt un mogul al realitatii mele. Ce e realitatea? E subiectiva. Stiu sute de realitati, cam cate minciuni, si fiecare generam, in fiecare clipa a existentei noastre realitate.

neintrebat.

     "-Eu nu cred ca dragostea tine de suflet, eu cred ca e rationala, ca persoana de care ne indragostim indeplineste anumite tipare si dorinte ale noastre. Spre exemplu, daca o fata stie sa gateasca, o sa apreciez asta pentru ca am nevoie de mancare."
     Asta e parerea unui pusti de 17 ani despre dragoste, pe care a scuipat-o neintrebat intr-o ora de religie. Profesoara, evident, uimita, nu avea argumente suficient de solide ca sa-l faca macar sa-si puna un semn de intrebare, pana cand s-a gasit cineva si i-a raspuns.:
     "-Stii cand iti dai seama ca dragostea tine de suflet si ca n-are legatura cu ratiunea? Cand persoana pe care o iubesti te enerveaza si te face intentionat  sa suferi si tu o iubesti in continuare. Nu e nimic rational in asta. E o mare prostie si nu tine de ratiune, tine de suflet."
     (De unde sa stii tu asta? Tot ce-ai iubit tu pana acum au fost o portie de cartofi prajiti, o bere si propria imagine in oglinda.)

As prefera sa te stiu mort, iar eu nemuritoare,surda,muta si oarba decat sa stiu ca nu ma iubesti.

Nu-ul lui aprilie

     De la inceput pana la inceput, prin toate nimicurile sfarsitului, cobori pe o scara lata de lemn subred. Privesti in cer, te ameteste panorama adancimii vidului de sub picioare. Suspendat de pareri de bine, te prabusesti de pareri de rau, apoi o iei la stanga si deschizi usa pe care scrie "NU", fara sa stii ce e dupa, cand puteai foarte bine sa intri pe usa pe care scrie "DA", unde totul e perfect si plictisitor. Dupa ce treci de usa pe care sta atarnat un "NU" categoric, mergi tiptil cu ochii inchisi si sufletul la gura. Astepti sa se intample o catastrofa in orice secunda. Dupa cateva clipe care par interminabile, caci, din fericire, timpul e relativ, printr-un impuls primar-eroic, deschizi ochii si constati ca e o bezna densa si ecoul propriilor ganduri. Acolo, inauntru, NU e nimic, dar curiozitatea si dorinta de a sfida orice lege, tipic umane... tipic umane pentru cei inzestrati cu personalitate, te-au indus in eroare. Trebuia sa o iei la dreapta, sa intri pe usa pe care scria mai mult decat evident "DA", de unde plecai mai departe, intr-un tunel interminabil de "DA", indrumat de o herghelie de unicorni roz cu sclipici in plete si copite colorate. Trebuia sa cauti ce era bine, ce ar trebui sa-ti doresti, ce e plictisitor de corect si de placut, ce e o fericire platonica, dar ai ales, cautand o semnificatie inexistenta, inselat de propriul ego, usa cu un "NU", acum sfidator, enervandu-ti fiinta si ironizandu-ti judecata. Ceea ce foarte putini stiu este ca e o fereastra care da din camera "NU" in camera "DA", dar trebuie sa fi cautat cu rabdare o cale de iesire.

Nice to meet you !

     Astern peste dimineata mea perdea de ceata din voal alb, volatil. Cand o ridic, tot ceea ce am urat dispare si vine o ploaie. Incepe marunt si cald, prevenitoare; devine inspaimantatoare si agresiva.
Spala toate porcariile pe care le-am auzit sau care mi s-au spus sau cele pe care le-am spus chiar eu. Fulgerele le ard si cenusa tuturor mizeriilor e luata de furtuna, cu riscul de a ramane un gol.
     Imi doresc sincer o pierdere de memorie. Vreau sa uit tot. Raul si binele. Toate amintirile urate se vor pierde, se duc odata cu cele frumoase, care, totusi, raman intr-un univers mistic de dupa o gaura neagra departe de galaxia noastra, in asa fel incat sa se instraineze complet de mine si de firea umana si sa se conserve.
Eu am sa uit tot, dar tot ceea ce sunt pe cale sa gonesc din memorie s-a intamplat. Asta e mai important decat amintirea in sine. Chiar si fara amintiri, e un loc in suflet unde amprentele propriului firului epic raman si continua sa influenteze.
     Apoi am sa zambesc senin in gol, fara sa-mi dau seama de ce, fara sa am ce sa-mi amintesc.

Hei ! ...

3 geamuri distanta,2 lobi occipitali distanta, doua sternuri distanta, 2 epiderme distanta, 2 mandrii si 2 regrete, 2 lipsuri distanta.
Distanta, distanta, distanta, distanta, distanta !
Prosteasca si obsesiva.
Kilometri metaforici intregi, desi suntem la cativa pasi.

Racnet unanim de vara

E vara si abia se asterne patura groasa de intuneric.
Pare pustiu, fiindca nu e nimeni pe strada, niciun trecator, nicio miscare.
Desi, intr-o parte, ultimele picaturi de lumina diurna cu o dara sangerie se lupta cu bezna in proces de metamorfoza, luminile si felinarele incep sa se aprinda. E un zumzet ciudat in aer, parca neomenesc si, totusi, sunt oameni.
Din murmurul de replici soptite fugitiv, suspansul ironic si malitios se indupleca si... cum inainte de orice cutremur e un vuiet, se anunta o clipa totala de tacere; sute de expresii mute se aud: "?!"; apoi, un racnet unanim crapa toata solemnitatea momentului, de parca bezna, in sfarsit, a invins:





















"-GOOOOOOOOOOOOOOOL !!! "

Ziua 8, ora miercuri

Pasivitate. Pasiva vis-a-vis de dragostea lui si ura lor. Am lasat atata iubire in urma si m-am descotorosit de ea ca de o haina frumoasa care ramane mica si devine incomoda.
Coplesita de tentative esuate.
Cruta-mi timpul liber si scuteste-ma.
Esti insetat de viata, flamand? Atunci eu sunt gurmanda, dar ceea ce consider eu delicatesa tie ti-ar intoarce stomacul pe dos.
Viitorul tau e intunecat, eu vad in perspectiva; in perspective, multe false, doar presupuneri, una sigura si reala pe care n-o pot ghici niciodata, dar cel mai adesea o intuiesc. As putea sa rup toate itele astea incalcite si sa merg sigur pe o singura cale pe care s-o stiu dinainte si-atunci... care-ar mai fi farmecul? M-as agata legata de maini de un viitor plafonat inca dinainte de a se derula. Sunt sigura de faptul ca este o suma de lucruri care urmeaza sa se intample intr-o anumita ordine pe care n-o stabilesc eu. Poate ai spune ca ma refer la destin, dar e o definitie generala.
Ca om, imi place sa cred ca sunt responsabil de cursul evenimentelor, doar ca uit uneori ca sunt protagonistul, orice intrece limita asta, intra pe domeniul hybrisului. Ca o veritabila gurmanda de viata, ma hranesc cu tot ce detin eu si chiar mai mult: cu entuziasmul tau, cu parerile tale,cu ideile tale, cu sperantele tale, cu visele tale, cu dorintele tale, cu tristetea ta, cu nervii tai, cu sinapsele tale si endorfina ta, pe care o sorb ca pe o seva binefacatoare in absenta vreunei infirmitati sau nevoi, doar din nestavilita dorinta; ma hranesc cu lacomia ta, cu invidia ta, cu ambitia ta, cu rautatea ta, cu minciunile tale, cu tot ce exista si misuna in subconstientul tau, apoi sap mai adanc si iti invadez inconstientul si ma transform intr-un monstru care creste pe masura ce ma hranesti si devin un parazit cu tentacule puternice incolacite de capul si gatul tau, fara sa te asfixiez, lasandu-te sa respiri atat aer cat sa-ti fie suficient sa ma hranesti.

Bildungsroman

     Praf pe drum. Vantul bate a oaspete inoportun. Pasi pe asfalt se aud si intrerup aria sublima de tacere.
     O usa se deschide si scartaie. Trebuie sa fie cea de la intrare. Aceiasi pasi, parca mai indrazneti, se aud acum pe scari. De data asta, suna a nepoftit. O alta usa se deschide. Inchizandu-se, lasand oaspetele inauntru, face perdelele din geamul deschis , care par volatile, sa alunece tacticos cu raze de soare, aer cald si praf primavaratic in camera.
     E chiar el, dar il urasc atat de mult c-a venit pentru ca ma face sa-l iubesc mai mult ca singuratatea !
"-De ce ai venit?"
"-De ce? Am venit pentru ca vreau, pentru ca vrei, pentru ca asa trebuie si tu stii asta !"
"-Nu stiu decat ca sunt blestemata sa te iu... Acum pleaca !"
Si la auzul vorbelor spuse, tapetul cu nuante de bleu si crizanteme roz paleste. Colbul se asterne ca secerat pe dusumeaua din lemn alb. Nu-i trebuie mai mult ca sa ma ia de mana si sa deschida o usa in perete pe care nici n-o banuiam. Se pare ca stie mai bine decat mine casa asta veche.
     Ajungem in alta camera, in camera in care dormea el cand era copil si contempleaza  exhaustiv... Nostalgia efemerului... Totul e acolo: hainele, lucrurile. Inca se mai simte mirosul de copil mic. Ma ia de mana din nou si intram in alta  camera, identica, dar care a suferit modificari de ordin interior. Observ o minge dezumflata si roasa care tradeaza dezinteresul, roti de masinele si... uite ! manusi mici pe masa. Se uita la ele, apoi la mainile lui, cu mana mea intr-a lui. Nu se gandea pe-atunci ca...
Iesim din apartament. Coboram scarile si un vecin se uita dubios la noi, zambind si spunand cu indulgenta dar si cu nuante de ciuda:
"-Eh... Sunteti tineri !... Tu!... Ce-ai mai crescut!...Nu stateai cu fetele, iti amintesti?..."
Acum, eu sunt singura lui confidenta. Singura in care se increde...si pe buna dreptate. N-avem nevoie de nimic altceva. Nu permitem nimanui sa se infiltreze in universul nostru... Exclusivisti...
     In fata scarii, sunt pustii cu care pierdea uneori vremea, neschimbati... si, cu toate astea, il recunosc si-i spun pe nume:
"-Hei !... nu te-am mai vazut de mult ! S-au intamplat multe lucruri...A fost in fata blocului o masina stricata si... De ce nu mai stai cu noi?"
"-...Acum...am alte preocupari...Cum mai e..."
Dar copiii se intorc, se apropia rapid o masina, ei se dau la o parte, iar dupa ce masina trece, nu mai sunt nicaieri.
     Nu indraznesc sa-i spun nimic, o sa inteleg treptat si-l vad afectat de tot ce se intampla. Mergem pe jos, pe asfalt, intr-un mod total opus lui Hansel si Gretel: noi nu cautam drumul inapoi si nici n-o sa-l mai batem vreodata.
     Ajungem in fata unei scoli. Intram in curte, apoi pe hol, intr-o clasa, se aseaza intr-o banca si abia acum imi da drumul la mana. Isi pune coatele pe banca, capul pe cotul stang, priveste in jur,incercand sa-si aminteasca zeci de lucruri deodata, dar, de fapt, ii vine in minte un singur lucru.
Eu stateam in picioare, aproape de el. Ma priveste. Dintotdeauna am crezut ca un om inteligent se cunoaste intai judecand dupa privire. Privirea lui are ceva rece, neinteles, tulburat si nesatios. Apoi in clasa goala rasuna o voce pe care o cunosc si o iubesc.
"-Hai sa mergem !"
Ma ia din nou de mana si cutreieram strazi pana se intuneca de-a binelea. Spre dimineata, ratacim printr-un parc, stam pe o banca. Doar lumina cetoasa si bolnava a unui felinar mai poate revendica drepturi de autor in ce priveste tot farmecul scenei.
     Nu e nevoie de niciun cuvant. E o telepatie in ce priveste starea.
     Dupa, mergem iarasi, intram intr-o fundatura, urcam niste scari si sus, in tavan, e o usa. Intram si descopar camera lui din prezent. Ne indreptam spre balcon si de acolo privim constelatii si cladiri-constelatii...
Apoi ma intreaba, tinandu-mi inca in mana mana:
"-Acum ai inteles de ce?"

Sperat, asteptat, cautat, gasit.

Ceea ce urmeaza sa citesti e o intamplare ce tine de imaginatie, nu de absurd, cu diferenta faptului ca ceva imaginat poate mult mai degraba sa ajunga posibil... Continuam...

Ajunsa acolo dintr-un impuls cretin si stupefiant, actionez frenetico-robotic si bat in usa. Dupa cateva zgomote de interior, o cheie se rasuceste si se deschide usa. In prag... chiar cel pe care-l cautam.
"-Si tu trebuie sa fii...?"
"-Buna dimineata !"
"-(chicotit) Asa te cheama?"
"-Ma cheama Raisa."
"-Trebuie sa ai un motiv bun pentru care ai venit , pentru ca m-am dat jos din pat din cauza motivului tau."

?! Ce motiv sa-i indrug, pentru ca e o situatie in care nu poti spune adevarul. Ma simt ca un elev bun prins copiind si se asteapta motivul, cand, in realitatea cotidiana, nu exista, dar in mintea mea, este, daca nu foarte clar, macar "palpabil" din punct de vedere al conceptului...sau altfel spus...acolo de la inceputul inceputului meu, incat uneori ii neglijez neintentionat existenta.

"-Pretextul meu e omul din fata mea, ma tem ca motivul e groaznic de subiectiv. Imi pare rau ca te-am deranjat. O zi buna !"

Si dau sa plec, dar ma prinde de incheietura mainii, ma priveste bizar si adanc in ochi, incercand, parca, de data asta, sa descopere motivul singur, ca un artist care isi descopera talentele, adica discipolii, dupa o examinare scurta si atenta.

"-N-a fost prea grozav... S-o luam de la capat. Vrei sa intri?"

.

Durerea indurata fara scrasniri,
doar resemnare,
il face pe om un nobil prost.
Destinul potrivnic refuzat,
materia prima a unui nucleu de schimbari,
il face pe om un nimic organic cu personalitate,
ramas in istoria colectiva a sufletelor ca un
anonim maret, la fel ca alti ceilalti diferiti de ceilalti...

Despre suflete si suflete-gazda.

Cand sufletul e smuls din suflet,
sufletul-gazda e tentat sa faca
bungee jumping fara elastic.
Asfixierea apasa ca falcile de piton,
cu deosebirea ca e veninoasa ca o vipera;
si macar de-ar vindeca atacul cerebral
cauzat metaforic de lipsa celui caruia nu-i pasa.

Dimineata cu ceata si fum

E dimineata devreme si ceata. Inabusitor. Imi iau ceva pe mine si plec. Incep sa alerg prin ceata, in nestire, cautandu-l. Sunt sigura ca ma asteapta, carismatic, stand sprijinit de parapet, invaluit de aceeasi ceata si de fum, e sigur ca am sa vin.
...

Adaptari la sentiment

Regrete inutile,
pierderi de memorie.
ce sens are amintirea atunci cand vrei s-o uiti?
suflete instrainate voit de orgolii,
fantasme afective
cu acelasi entuziasm ca
festina lente pe gheata.
am sa evit ucigasul de intelect de azi inainte,
pentru ca el leaga oamenii doar pentru o perioada scurta de timp,
amagindu-i cu eternitatea.
insasi valabilitatea sentimentului e indoielnica.
pana si tu ai momente in care te indoiesti de tine.
cum as putea sa ma incred orbeste intr-un om,
cand eu vad clar ca lumina zilei farsa din ochii tai si editia limitata a legaturii?

Post-diligo

dragostea, oricat de altruista,
are samanta de egoism.
rautatea tradeaza o dragoste.
minciuna ascunde un adevar,
adevarul prevesteste o minciuna,
urmata de drama.
increderea in oameni e pentru prosti,
un om inteligent ar sti ca ei sunt schimbatori si trecatori ca vremea.
sufletele pereche exista doar in imaginatia celor carora nu si le-au gasit.
cand regreti ceva, inseamna ca ti-ai dorit ceva cu ardoare,
cand nu regreti nimic, inseamna ca nu ti-ai dorit nimic.
in zilele in care "te iubesc" si-a pierdut din semnificatie,
sintagma se serveste pe post de compensatie.
dragostea joaca prea des rolul de leac,
uneori e si otrava.
te face sa te simti un nimic, la fel cum te poate face sa te simti cineva.
cand ego-ul e singurul care te mentine pe linia de plutire, in toate facultatile mintale,
dupa o lovitura de stat aplicata de cel pe care ti-l consideri cel mai apropiat,
ai fi tentat sa crezi ca oamenii sunt niste zoi...
niste gramezi de artere, tendoane si muschi...
si poate ai avea dreptate.
si imi cer scuze pentru ca nu tin cont de niste principii personale, dar astazi nu crut nimic, nici macar foaia pe care o spurc.

Delirez? Probabil, dar are sens.

Cand "bipolar" si "complex" se suprapun,
Ma indragostesc deopotriva de fantastic si real,
Inclin spre psihedelicul alb-negru,
Spre forme vagi ale unui vis care distorsioneaza imagini si le expune fluide.
...
Dans tacticos de iluzii
Privit din imensitatea prapastiei unei pasiuni
Cu martor orb, martor surdo-mut.
...
In cautarea alurii volatile
Ma izbesc de nostalgia gandului trecut contrazis brutal de viitorul devenit prezent.
Si, pentru un moment desprins de timp, nu indraznesc sa mai caut.

"Incat" absolut

    
     Se iubesc atat de mult incat se urasc sau se urasc atat de mult incat se iubesc...poate pentru ca nu castiga niciunul. E ceva mai presus de orgoliul mizerabil al fiecaruia, sunt catusele libertatii. Libertatea, poate fi si ea o condamnare atunci cand vrei sa te refugiezi in captivitate, ca goana dupa starea originara a unui evoluat ignorant care se caieste. Sunt la fel exact atunci cand trebuie si sunt diferiti in restul timpului. Probabil, cea mai imprevizibila simbioza umana pe care am intalnit-o. E suficient sa parcurgi distanta de la ochii lui la ochii ei ca sa realizezi ca desi nu se privesc, e ceva in privirea fiecaruia, care-l cauta pe celalalt... ca atunci cand stii carui loc apartii, dar vrei sa incerci sa te minti ca sa nu te sperie. Amandoi iubesc libertatea, poate mai mult decat pe celalalt, dar se privesc reciproc nu ca pe un obiect de care sau caruia ii apartine unul altuia, ci ca pe doua entitati libere numai prin faptul ca se pot intrebuinta de mintea sau corpul celuilalt. Unul gandeste si celalalt spune, unul spune si celalalt e singurul care intelege, unul minte si celalalt isi da seama. Nu se pot pacali, pentru ca sunt facuti din acelasi aluat, dar incearca, de dragul unei reprezentatii de zile mari la care nu se vand bilete. Nu se pot stapani, nici nu se pot domina; nu se pot dezamagi si nici surprinde, pentru ca cel mai misterios ceva ce mi-a fost dat sa vad nu-i tine departe prea mult timp si o face cu o asemenea precizie incat si magnetii le poarta invidie tacita. E atata dorinta la mijloc incat devin amnezici, atata necesitate incat ii alarmeaza, atata obisnuinta si noutate incat raman ca o busola stricata. Doua creiere conectate atat de armonios incat ma duc cu gandul la un atriu si un ventricul si nu ii leaga un cordon ombilical, ci o artera intelectuala prematura si precoce. Atata pseudoexagerare incat ai crede ca bat campii. Atat de sincera incat si eu ma tem sa nu aberez. Nu vor sfarsi decat distrugandu-se unul pe celalalt, consumandu-se unul pe celalalt, poate chiar devorandu-se... dar macar o fac dintr-un sentiment nobil si, spre deosebire de cei mai multi, macar o fac cu stil...

Pentru unii, pentru altii, pentru tine ?! Pentru mine sunt.

   
     Pentru unii sunt o fata cu purtari proaste, pentru altii sunt o fata care actioneaza si reactioneaza uneori dezinvolt dar intotdeauna cugetat. Pentru unii sunt ceva ce vad in fiecare zi, pe cand pentru altii sunt ceea ce n-au vazut niciodata. Pentru unii sunt un individ enervant care apar peste tot, pentru altii sunt o artista, un spirit rebel, iar pentru mine...sunt acelasi eu trecut printr-o mie de stari sau poate mai putine si aceleasi, dar manifestate diferit, sunt acelasi eu pe care l-am vazut si ieri, acelasi eu pe care-l stiu si azi, acelasi eu pe care o sa-l revad si maine. Nici eu nu stiu exact ce sunt. Poate ca sunt toate astea dar in momente diferite. Pentru mine sunt ceea ce vreau sa fiu si n-as vrea sa fiu altcineva. Ma simt al naibii de confortabil in propria piele.
     Pentru tine? Pentru tine nu pot fi decat ce cred unii sau altii. Atat sau o parere superficiala intemeiata pe nimicuri interpretabile. Pentru tine sunt ceva. Ceva ce conteaza doar atunci cand tu contezi pentru mine.

Spune-mi c-o sa ma iubesti si n-o sa pleci niciodata !

 “Spune-mi c-o sa ma iubesti si n-o sa pleci niciodata !” Kazi Ploae
[A se intelege ca acest articol nu e un exercitiu, e o exprimare a unui sentiment indus prin muzica si a unei situatii imaginare si nu m-am adresat, in realitate, nimanui.]

E ca si cum te-as ruga sa ma minti ca apoi sa te acuz pentru asta si sa-ti cer explicatii. Iar ma pun in imposibilitatea de a reactiona, iar te pun in imposibilitatea de a te exprima.

            Ma vei minti fara sa vorbesti, ca un profesor prost. Ma vei invata sa contopesc tot ce credem amandoi si ce suntem, pentru ca dupa asta sa-mi dai un test pentru care nu m-am pregatit. Ma vei forta sa ma smulg dintr-un tot ca sa ma individualizez, ca o samanta care incolteste, creste, aparent se indeparteaza de origine, dar infloreste tocmai prin ea.

           Ia-ma de mana si fa-mi turul tineretii ! Nu lua decat bilet de dus. Nu suntem raci si nici nu cred in zodii. O sa mergem inainte, atat de inainte incat vom lasa toti oamenii in urma. N-o sa ne inteleaga nimeni si n-o sa ne pese. Uita tot ce-ai stiut inainte de mine ! Eu sunt somnul tau, subconstientul tau, sunt materia din care esti facut. Orice incercare de a scapa de mine e ca si cum te-ai nega singur. Doar eu te pot anula ca persoana. La schimb, eu am sa uit dinainte tot ce se va intampla si nu are legatura cu tine. In afara de tine, nimic nu are importanta, e lipsit de context. O sa ajungem sa simtim unul prin altul, unul cu altul, unul langa altul. Eu o sa fiu un atriu si tu un ventricul. Vom trai o dimineata eterna contra timp... complementari, vitali si toxici in acelasi timp unul pentru celalalt, tocmai din cauza necesitatii. Eu creata din tine, tu creat din mine. O betie lirica in illo tempore.

         Si va veni o dimineata cand vei pleca definitiv. Va fi intr-o dimineata cand aburii se ridica si soarele abia rasare. Privind asfaltul umed, imi voi da seama ca am ramas singura. Voi privi privi in jos, apoi in zare, sa ma conving ca ai plecat. Nu m-ai invatat sa fiu singura. M-ai invatat toate lucrurile pe care nu le-as fi putut invata singura, dar asta ai omis... sau, poate, ai facut-o intentionat. N-am sa te cert, adica n-am sa ma cert singura. M-ai iubit sigur, dar n-am sa inteleg niciodata de ce ai plecat. Probabil pentru ca stiai ca fericirea e trecatoare si ai vrut sa se termine frumos, ca sa ramana doar o amintire lunga, superba. N-ai inteles ca prin ceea ce ai facut, ne-ai transformat pe tine in prezent si pe mine in amintire. Nu vom mai fi niciodata impreuna, dar suntem aproape, fara sa ne intalnim, fara sa ne vedem. Tu devii intotdeauna eu, eu nu te mai pot gasi niciodata.

        Totul e facut din aburi, lumina pala, ciob de vis, reverie, zumzet, melodie veche, uitata, praf vazut printre raze de soare. Multi nu vor intelege asta. N-o sa ne inteleaga nimeni si n-o sa ne pese...

Singular

Sunt

Un suflet

Singuratic,

Silit

De sine

Sa sorb

Sentinta, nu s-o practic.

Scandalos, probabil,

Nu caut o solutie.

Solutia-i

Un sertar

Sistematic.

Nu analiza sintactic !

E o sintagma… chiar mai multe.

Singuratatea e

O simfonie

Silentioasa.

E apusul siropos dinaintea noptii polare.

E un sac

In care incape toata seara,

Cum incape Saturn

Intr-o scorbura.

E chiar atat de simplu !

Ei sunt, eu nu sunt. Tu ce esti?

    
     Ei sunt samanta de cenusa semanata... fara rod, fara speranta. Sunt o balta murdara de lacrimi false. Au rugina pe creier, mucegai in vene si colb in suflet. Nu, ei nu au sange. E prea omenesc pentru ei, prea nobil. Sunt o gluma proasta a societatii sau, poate, tocmai arma ei impotriva noastra. Sunt facuti din fum inecacios si par sa traiasca pentru a fi un junghi, o piedica in calea mea, a noastra, a celorlalti. Dar eu nu ma intimidez.
     Sa-i vad zilnic si sa-i redescopar prin mereu alti oameni e ca si cum as avea la micul dejun pilitura de fier. Nu ca n-as putea sa diger fenomenul asta, ci nu-i inghit.
Nu-i inghit pentru ca simpla lor existenta jigneste, manjeste tot ceea ce iubesc, toate lucrurile in care cred si tot ceea ce creez si ce am realizat pana in prezent. Nu-i suport pentru ca sunt ignoranti. Ataca baza principiilor mele, considerandu-se corosivi, ei fiind, de fapt, penibili. Veleitatile lor sunt palpabile. Nu vor decat sa epateze. Si cum? Nestiinta lor naste idei eronate pe care le impartasesc strident, neintrebati. Toate astea pentru a umple rastimpul solemn de tacere, spurcand-o.
     Se considera, intr-adevar, educati, inteligenti, populari, invidiati si cine stie cate alte aberatii mai cred ! Dar stii ce? In trufia lor nu vad decat cea mai mare dovada de inferioritate.

E ceva putred in Danemarca? Nu, e ceva putred in legatura cu imaginatia ta.

   
     S-a indragostit un artist care sufera temporar de schizofrenie. Intre timp, i-a si trecut. De ce? Pentru ca poate.
Ideea generala este ca, astfel stand lucrurile, am trecut printr-o serie de lucruri si am facut cateva modificari care s-ar putea sa se resimta. Oricum...
     Nu concep notiunea de "limita".
Rup, mestec, diger bariere mentale. Ma imbat cu o voluptate interzisa, care duce la autodistrugere doar de dragul creatiei, de dragul starii, de dragul sentimentului.

     Articolul asta nu e menit sa-ti taie respiratia, ci sa-ti dea un indiciu vag pe post de explicatie pentru delirarile ce vor urma.

Ganduri dintr-un trecut recent.

Iti striga plangand mut ca s-a indragostit.

Iti devoreaza aura doar pentru a-si crea iluzia ca ti-a invadat spatiul personal invitata. In realitate, e ademenita marsav de faptul ca esti planul ei de proiectie a tot ceea ce considera artistic, ideal, a tot ceea ce ii lipseste. Iti aspira caldura corpului cum inspira un bolnav aerosolii. Te soarbe din ochi cum se soarbe ultima picatura de apa in desert.

Isi iese din minti pentru ca viziunile voastre nu coincid si tu esti transant, subtil ca o caramida in zbor. N-ai maniere, nu te ghidezi dupa niciun cod. Ea se agita inutil si tu esti pasiv ca o intrebare retorica.

            Sunteti cum nu se poate mai diferiti, si totusi, se intampla ceva inca neinteles, observat de nimeni altcineva. E, probabil, magia neintelesului la mijloc, parada a inchipuirii mele… dar si tu te inmoi si te fastacesti in tacere si cand se uita adanc in ochii tai, atat de adanc incat parca-ti captureaza sufletul si il intemniteaza in subsolul mintii ei, in sectia de “Must have”, unde incape un singur exemplar, tu te uiti in jos, de parca stii ce-a gandit si ti-e rusine tie, constient fiind ca ei nu ii este. Ei nu ii este rusine pentru ca dorinta intrece dogmele mintii prin destrabalata dezinvoltura.

            Nu, voi nu va priviti, asterneti pe retina unul altuia universul personal, inca nedescifrat, aruncat ca o capcana aparent inofensiva, exagerat ispititoare, hipnotizanta. Nu, voi nu va atingeti, vi se contopesc aurele, se intrepatrund constelatii de ganduri si pareri, deveniti o simbioza perfecta, doua entitati individuale reprezentand un intreg cand realist, cand fantastic, intr-o postura artistica, la vederea caruia oamenilor, neintelegand mesajul, complet straini, nebanuind intensitatea lui, li se face rau.

            Sau, poate, nimic nu e real si e doar imaginatia mea care exagereaza…

Welcome !

Bun venit in harababura din mintea mea ! N-ai bilet? Iesi afara.

Si ma simt datoare sa-ti atrag atentia ca pentru calatoria asta zdruncinata nu se cumpara bilete, se castiga. Si nu-ti imagina ca se castiga ca la emisiunile radio , te suna in direct si te felicita ca ai castigat afurisitul de bilet dupa ce ai raspuns la o intrebare de baraj la care ar fi raspuns orice initiat, dar intamplarea a facut sa fii tocmai tu cel sunat.

            Nu.

            Biletele pentru un tur al imperiului format din circumvolutiunile mele se castiga greu. Se poate sa dureze ani sau sa dureze zile, iar cel mai probabil nu se intampla. Ca sa ai acces la asa ceva trebuie, in mod evident, sa contribui cu ceva la renovarea acestui taram. Sunt putini cei care au reusit. Si chiar si asa, daca inca nu ti-ai pierdut interesul, trebuie sa-ti amintesc faptul ca niciodata nu fac un tur complet si cel mai sigur n-ai sa intelegi ghidul meu fiindca e bastinas si vorbeste in limba lui.

            Incercam de la bun inceput sa te sfatuiesc sa nu incerci sa ma intelegi, eventual sa renunti.Vreau sa interpretezi ce scriu. Altfel, infiltrandu-te in mintea mea te afunzi singur in nisipuri miscatoare, ai sa intelegi partial, deci, degeaba si te chinui atat de mult sa te implici in ceva din care n-ai sa sfarsesti decat cu un gram in plus de experienta…