Am un timbru pe frunte si unul pe limba. N-am nimic de gand, desi am zeci de ganduri. N-am adresa, nici destinatie. Astept un tren sa deraieze de pe sine si sa parcheze obedient in fata casei mele ca un labrador dresat. Nu stiu unde sa ma duc, stiu doar ca vreau sa plec... ca sa ma intorc si, in acelasi timp, sa nu ma mai intorc niciodata.
Vara asta vreau sa pisez molii si sa le imprastii praful sidefiu pe foi ingalbenite si vechi ale cartilor pe care le voi citi, apoi sa pun mainile avid pe coli si sa-mi manjesc fata de colbul mistic, ca si cum... doar asa voi intelege mesajul poetic in toata esenta si complexitatea lui si doar asa cuvintele se vor deforma si o sa-mi imprastii, odata cu particulele de aripi, litere si virgule si semne de exclamare si de intrebare si de puncte si PUNCT. Sensuri si drame si indicatii scenice si dialoguri si monologuri si incipituri ex-abrupto si finaluri deschise si personaje si personalitati si mituri si absurduri si realitati... toate pe fata mea, in colb auriu-sidefiu, lucind in crepuscul, tatuandu-mi fata si sufletul.
Am un timbru pe frunte si unul pe limba si dac-as putea sa vorbesc si sa spun ce-i dincolo de fruntea mea, inauntru, ar insemna sa dezvalui secrete si sa stric niste socoteli, asa ca...
Am un timbru pe frunte si unul pe limba si dac-ar putea sa ma duca unde poftesc, ar fi la masa mea de scris.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu