Eu...

Nu sunt om.
Sunt conceputa din dragoste si dorinta fizica.
Sunt nascuta din durere.
Sunt ambitia sufletelor din clasa de jos.
Sunt incercarea de cultivare a unui om simplu.
Sunt egoism manifestat.
Sunt materie organica, dar am un strop de "pentru totdeauna".
Sunt parere de rau, amintire camuflata de restul lumii.
Sunt fum de regrete.
Sunt ganduri pisate.
Sunt un gand care misuna in subconstientul tau.
Sunt iubire neimpartasita care tinde la dementa.
Sunt tot ce n-ai inteles inca si poate vei intelege.
Sunt suflet nud sub carcasa fizica.
Sunt fericire atat de intensa incat sta in pragul durerii.
Sunt intrebarea la care n-ai raspuns.
Sunt raspunsul general valabil al intrebarilor tale.
Sunt remediul momentelor seci, fara farmec sau semnificatie.
Sunt semnificatie.
Sunt un simbol universal.
Sunt rabdare de neconceput.
Sunt dedicatie.
Sunt memorie.
Sunt tot ceea ce ai cautat si n-ai gasit.
Sunt tot ceea ce-ti lipseste si nu constientizezi.
Sunt 11 ani de scoala.
Sunt vacanta de vara a sufletului tau.
Sunt cer cu stele.
Sunt parfumul care te ademeneste noaptea in labirinturi de strazi.
Sunt vis si realitate in acelasi timp.
Sunt betie senina.
Sunt halucinatie care innebuneste.
Sunt un somnambul care viseaza colorat.
Sunt singura sursa a tuturor nefericirilor si neajunsurilor tale.
Sunt endorfina din corpul tau.
Sunt un puls demonic.

Pentru ca sunt un scriitor egocentric si imi place sa cred ca sunt tot, cand, de fapt, sunt un nimic.

...

Am senzatia ca demult, popoare pagane se inchinau la ochii lui...

Despre ... ?

Ca un titirez
Impotriva timpului,
Inima-si schimba tiptil
Ticaitul obisnuit,
Telegrafic,
In favoarea unui ritm cardiac nou ...

Nu exista omenire, ci doar eu si restul lumii

Ma face sa cred
Ca e predestinat sa fie prost.
Si e precoce !
Cu o predilectie pentru ridicol,
Anotimpul lui preferat
E prezentul pe care nu-l traieste cum trebuie
Si traieste pregnant
Printre pergamente de timp
Aruncate-n prapastia mintii lui...
Demne de mila

Versuri urbane

Insomniac
Pe insulă,
Faci insolație.
Insuportabil,
Ești ca o insectă-n
Insectar,
Instalat confortabil.
Eu, ...
Insensibil intangibilă,

Inspir inepuizabil.

Ecouri

 
     Nu pot impiedica ziua sa aiba 24 de ore. Nu pot impiedica impartirea oamenilor in clase sociale. Nu pot impiedica incoronarea cu titluri false. Nu pot impiedica popularitatea oamenilor falsi, lingusitori, care, in realitate, nu sunt prieteni cu nimeni. Nu pot sa impiedic fluxul de informatii gresite venit de la niste oameni de nimic, cu idei preconcepute la care nu te poti opune din diferite motive. Nu pot impiedica scenele de "glorie" penibila a celor mult prea narcisisti si limitati mental, cu ochelari de cal, care nu vad decat dintr-o singura perspectiva. Nu pot impiedica momentele de prostie umana si ignoranta cu privire la tot ceea ce este vital ca informatie generala, care sa te faca sa starnesti dezgustul celor de langa tine, sa-i faci pe cei care te stiu sa se jeneze de asta sau sa te vada ca pe un exemplu negativ.
   Nu, nu pot sa impiedic toate astea.
   In schimb, incerc sa ma bucur cat pot de cele 24 de ore. Nu iau foarte in serios clasele sociale si nu imi fac o parere despre un om dupa asta. In general, nu ma intereseaza titlurile, diplomele, ci valorile pe care ar trebui sa le ateste. [Spun "in general" pentru ca sunt si oameni care le merita si au muncit pentru ele] Nu am niciun respect pentru oamenii extrem de populari si pentru oamenii asa cum am amintit in paragraful de mai sus. Ma amuz contrariata si ii privesc cand cu indulgenta, cand cu spirit critic pe "gloriosii" zilelor noastre. Cat despre prostia umana, incerc pe cat posibil sa ma cultiv din ce in ce mai mult si in diverse domenii.
Pentru ca asta sunt eu. Acida, sociopata, dura probabil, dupa cum vor crede unii. Pentru ca inca mai exista oameni ca mine, care nu se conformeaza de dragul de a se integra in societate, care analizeaza situatiile si apoi actioneaza ferm, care ii fac pe ceilalti sa se simta incomod, poate chiar intimidati.[si sper ca fac ceva in sensul asta] Pentru ca eu nu sunt un critic, un cenzor, ci pentru ca simt ridicolul si falsitatea si imi provoaca urticarie psihica si reactii adverse.

Doare !

   
Doare ca atunci cand cineva iti afla punctul slab si te chinuie; ca atunci cand ai raie, sida, cancer, leucemie sau orice alta boala grava si toata lumea se fereste de tine, spre disperarea ta, chiar si cei pe care ii iubesti; doare ca atunci cand te trezesti din halucinatie si-ti vezi visurile calcate in picioare de realitatea machiavelica; doare ca si cand ti-ar plesni neuronii din cauza unui imens flux de informatii; doare ca amnezia omului pe care-l iubesti; doare ca cioburile de sticla presate atent si demonic pe globul ocular; doare ca refuzul a ceea ce-ti doresti cu inversunare neinteleasa de nimeni; doare ca imposibilitatea de a ajunge unde iti propui; doare ca moartea infantila a fericirii; doare ca ignoranta celor de care-ti pasa; doare ca scuzele mincinoase; doare ca prietenii falsi; doare ca pesimismul pur; doare ca atunci cand constientizezi ca esti efemer, tu si tot ce iubesti; doare ca tot timpul pe care ti l-ai irosit; doare ca talentul in lipsa banilor; ca singuratatea obsesiva; ca fuga dupa fantasme; doare ca dependenta cand e descoperita; ca viciul, cand incerci sa-l negi; ca tacerea cand ti-o doresti mai putin; ca foamea cand stai printre gurmanzi; doare ca minciunile administrate atunci cand nu mai stii ce sa crezi; doare ca atunci cand pierzi tot ce ai; ca un "Nu te iubesc"; ca atunci cand speranta moare prima; ca atunci cand vezi clar ca iti trece tineretea; doare cum doare captivitatea in trecut; ca neincrederea; ca increderea pierduta; ca ura; cum doare constiinta.
     Doare pentru ca e viata, nu altceva. Doare ca sa te invete sa te simti bine atunci cand ar trebui, inconstientule !

Esti visator?

Esti visator? Esti nobil. Dar societatea nu admite visatori. Asa ca fii un visator pragmatic pentru societate ! Fireste, daca poti.


P.S. Daca e cineva care n-a simtit ironia din indemn...

Fa-ti timp !

Ai ras vreodata atat de tare incat sa simti ca-ti cedeaza muschii fetei, ca ragusesti, ca-ti zbori ochii din orbite, ca-ti plesneste naibii un vas de sange, ca vezi in ceata din cauza lacrimilor?
Nu?
Pacat! Eu rad asa in fiecare zi.

AZI

Sufoca durerea din tine si ingroap-o si pune-i lacat, iar apoi arunca un pumn de pamant pe mormantul ei si uit-o !
Timpul trece atat de greu cand ne preocupa ceva, dar bucuriile sunt de scurta durata. Durerea secatuieste, pe cand bucuria inunda. E mult mai riscant sa fii fericit. Tocmai de aceea bucuria trece mai repede, e ca o doza minuscula de morfina administrata accidental unui om perfect sanatos. Si chiar si-asa, are efecte zguduitoare. Dar de ce sa nu fii siret si sa faci din timpul tau o insiruire de momente de fericire? Macar unul in fiecare zi ! Nu lasa nicio zi sa treaca fara sa fi zambit, fara sa fi ras, fara sa-ti manifesti dragostea fata de cineva care merita, altfel, e o zi pierduta. Azi-ul devine un ieri pe care ai putea sa-l regreti si nu poti reveni asupra lui si maine devine tot azi. Deci, AZI ar trebui sa faci tot posibilul sa ai macar un moment placut.

NU EXISTA NICIUN MOTIV SUFICIENT DE BUN PENTRU CARE TI-AI STRICA DISPOZITIA !!!

Minte-te daca vrei, nu-mi pasa, creeaza-ti o lume a ta si nu lasa pe NIMENI sa-ti strice tripul.
Asta... pentru ca am avut si eu zile proaste si acum stiu ca as fi putut schimba asta, dar ...
AZI am avut o zi geniala si am avut si IERI si o sa am si MAINE.

Tu de ce sa nu poti ?
...

Zi.

Atata timp cat strangi venin si ti-l dozezi 24 de ore pe zi in mod constient, sa nu te plangi ca n-ai avut o zi prea buna azi. Cand taci sau minti sau ranesti oameni prin cuvinte, nu te astepta sa ai amici. Cand stii ca nu muncesti pentru ce-ti doresti, sa n-ai pretentia sa se realizeze cumva doleanta ta de domeniul fantasticului. Daca faci toate astea si te intrebi de ce cursul existentei tale nu e unul placut si inca nu anticipezi vag ceea ce urmeaza sa scriu, esti un dobitoc !
Eu sunt de parere ca, in limitele a tot ceea ce tine de capacitatea intelectuala a unui om, o zi este asa cum ti-o faci. Daca ai in tine puterea necesara sa schimbi semnificatiile unor lucruri, sa omiti [tot ceea] ce este neplacut, sa-ti creezi un ambient si o stare placuta, sa te detasezi, sa te destresezi, sa te simti un axis mundi, [pt ca lumea, nu e asa cum crezi tu, ceea ce vezi, crezi si consideri e doar universul tau miniatural in care tu-ti poti permite sa te incoronezi cu orice fel de titlu crezi ca-ti gadila urechile interne mai bine ], nu ezita sa o faci ! Abuzeaza de capacitatea ta de constructor in propriul psihic.

Fa-ti timp de tine, redescopera-te!
Ah, da... pentru ceilalti, care n-au nimic din ceea ce am scris mai sus, pe care i-am omis in mod evident si ii mentionez intentionat acum pe sfarsit... pentru... ei, s-a inventat autosugestia.

Să lăsăm să cadă cuvintele !

            

             Să lăsăm să cadă cuvintele, topindu-se pe asfaltul minciunii. Să lovim cu nenumărate cuvinte unul în celălalt, în neștire. Să atacăm cu silabe veninoase când celălalt e la pământ și runda se terminase deja. Să spunem toate enormitățile care ne trec prin gând cu glas tare, ca mai apoi să regretăm tot și să mergem cu falsa umilinta să ne cerem iertare, fiind conștienți că vom primi iertarea, pentru că cel in cauză ne iubește, motiv pentru care ne-am și permis să ne batem joc, ... lăsând să cadă cuvinte...

Adio, vară !

         

           Adio, vara ! ... cu dimineti cu soare nesimtit care bate-n geam; cu nopti albe; cu somn prelungit si program intens de leneveala; cu plimbari lungi, cand te intorci acasa cu tampita senzatie ca dormi si visezi deja de mult... cu cer senin, bleu spre gri; cu miros de tei indraznet si dulce... diabetic si zaharisit de dulce; cu greieri cretini si infernali, cu o vaga tenta de strajeri de noapte simpatici; cu idile care dor si mor cumplit in vreme facuta din film de aparat foto; cu tot ce-am iubit...

Toamna cu luna-anii '60 de Mircea Cartarescu

Toamna cu luna
cand porti peste pulovar o niciodata captusita cu totdeauna
cand stii ca ai mai iubit si ai sa mai iubesti
printre taxiuri nefiresti.

Toamna cu luna
cand cabinele de telefon scanteiaza
cand stii ca nimic nu dureaza
cand pana si vitrinele graseiaza
si vocea le tremura, si serviciile de portelan se fac zob.

Toamna de sticla
cand magnetofoanele se fac zob
cand mixerele de plastic palesc
cand aspiratorul asuda rece
cand trusa de surubelnite hohoteste
cand masina de spalat cu ochiul rotund
si coniacul cu patru stele
se-ngalbenesc si cad de pe ramura mintii mele
si toamna de vermut se crede tanara uneori…

Noi n-o sa mai tinem unul la altul.
N-o sa ne mai faca placere sa ne vedem fetele, rasetul.
Noi n-o sa ne casatorim,
n-o sa avem copii
si n-o sa imbatranim impreuna.
Mi-e asa de clar lucrul asta acum.
Iar vietile noastre n-or sa fie indelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie…

Toamna cu luna
as vrea atat de tare sa fim acum impreuna
sa privim vitrinele impreuna
sa numaram taxiurile impreuna
si sa ne ninga frunzele-ngalbenite.

Scrisoare pentru ... ?

           Si crezi ca poate, in timp, o sa te iubeasca, nu? N-ai decat sa astepti... El nu te va iubi, cel mai probabil, niciodata. Nu e pentru ca n-ar vrea, saracul. Adevarul e ca el nu stie sa iubeasca. E o disfunctie mai mult mentala decat emotionala. Prin simplul lui egoism, satisface dorinte de ordin general datorita fetelor ca tine. Si, crede-ma mi-a luat ceva timp sa admit adevarul asta afurisit.
           In viziunea ta e, daca nu perfect, macar aproape de perfectiune, stiu, l-am vazut si eu asa. Ai fi surprinsa sa vezi cam cate defecte evidente si fatise are. Nici macar n-are bunul simt sa si le cosmetizeze. Mi se pare atat de amuzant, plasandu-se chiar intr-o zona a caraghiosului, mai ales din cauza stilului dandy cu influente urbane. Iar eu sunt atat de satirica ... >:)
           Te sfatuiesc sincer si dezinteresat sa-l cobori de pe piedestalul pe care tu singura, in intimitatea gandului personal, admiti ca l-ai cocotat.
           Nu vreau, pe sfarsit, sa crezi ca ti-as vorbi cu superioritate.
           Iti vorbesc cu stima de sine a unei fete care a tinut la el dar, in final, a sters cu orgoliul lui pe jos, asa cum merita.

Unui fost "cineva" din viata mea

"Pe dumneata te-am ucis in mine... Esti moarta...mai moarta decat daca n-ai fi existat niciodata."          (Camil Petrescu - "Suflete tari")

        Incep sa am dubii daca ai existat vreodata. Nu e suficient sa auzi, poti sa ai senzatia ca auzi ceva, din dorinta nestapanita de a auzi. Si cate minciuni am auzit ! Nu stiu daca mi-am dorit sa le aud sau ai facut tu exces de zel. N-o sa stiu niciodata. Dar nu ma complic cu lucruri pe care nu le stiu, atata timp cat nu vreau sa le aflu.
        Nici nu-nteleg prea bine de ce scriu despre tine, cand, oricum nu mai insemni nimic pentru mine... cred ca din dorinta unei rafuieli... din lipsa de jigniri reciproce, din lipsa unei exteriorizari raspicate.
Nici n-am avut dreptul sa ma enervez si acum imi dau seama cat de bine a fost ca s-a sfarsit asa... S-a sfarsit asa cum a si inceput... dintr-un nimic mocnit si tacit.
       Am pierdut involuntar o groaza de amintiri... spre binele cui? Cu tot ce-am ramas, pot sa-mi rulez in minte un film de maxim 30 de secunde. Atat a ramas din tot ce-a fost? Unde sunt vorbele alea mari? Unde e tot ce-am pretuit candva si ma lasa rece acum? Unde sunt amintirile mele? Pentru ca ele sunt mai importante decat tine. Cand totul se va fi sfarsit, cu amintirile raman de fiecare data, ale mele, pentru totdeauna.
Sunt refugiul pentru momentele neplacute din viata mea.

       Tu...
       Esti doar o schita neterminata dintr-un capitol din viata mea, care astepti naiva pe birou sa ma abat asupra ta si sa te scriu.   
                                                                       [10 Septembrie 2010]