Pentru unii, pentru altii, pentru tine ?! Pentru mine sunt.

   
     Pentru unii sunt o fata cu purtari proaste, pentru altii sunt o fata care actioneaza si reactioneaza uneori dezinvolt dar intotdeauna cugetat. Pentru unii sunt ceva ce vad in fiecare zi, pe cand pentru altii sunt ceea ce n-au vazut niciodata. Pentru unii sunt un individ enervant care apar peste tot, pentru altii sunt o artista, un spirit rebel, iar pentru mine...sunt acelasi eu trecut printr-o mie de stari sau poate mai putine si aceleasi, dar manifestate diferit, sunt acelasi eu pe care l-am vazut si ieri, acelasi eu pe care-l stiu si azi, acelasi eu pe care o sa-l revad si maine. Nici eu nu stiu exact ce sunt. Poate ca sunt toate astea dar in momente diferite. Pentru mine sunt ceea ce vreau sa fiu si n-as vrea sa fiu altcineva. Ma simt al naibii de confortabil in propria piele.
     Pentru tine? Pentru tine nu pot fi decat ce cred unii sau altii. Atat sau o parere superficiala intemeiata pe nimicuri interpretabile. Pentru tine sunt ceva. Ceva ce conteaza doar atunci cand tu contezi pentru mine.

Spune-mi c-o sa ma iubesti si n-o sa pleci niciodata !

 “Spune-mi c-o sa ma iubesti si n-o sa pleci niciodata !” Kazi Ploae
[A se intelege ca acest articol nu e un exercitiu, e o exprimare a unui sentiment indus prin muzica si a unei situatii imaginare si nu m-am adresat, in realitate, nimanui.]

E ca si cum te-as ruga sa ma minti ca apoi sa te acuz pentru asta si sa-ti cer explicatii. Iar ma pun in imposibilitatea de a reactiona, iar te pun in imposibilitatea de a te exprima.

            Ma vei minti fara sa vorbesti, ca un profesor prost. Ma vei invata sa contopesc tot ce credem amandoi si ce suntem, pentru ca dupa asta sa-mi dai un test pentru care nu m-am pregatit. Ma vei forta sa ma smulg dintr-un tot ca sa ma individualizez, ca o samanta care incolteste, creste, aparent se indeparteaza de origine, dar infloreste tocmai prin ea.

           Ia-ma de mana si fa-mi turul tineretii ! Nu lua decat bilet de dus. Nu suntem raci si nici nu cred in zodii. O sa mergem inainte, atat de inainte incat vom lasa toti oamenii in urma. N-o sa ne inteleaga nimeni si n-o sa ne pese. Uita tot ce-ai stiut inainte de mine ! Eu sunt somnul tau, subconstientul tau, sunt materia din care esti facut. Orice incercare de a scapa de mine e ca si cum te-ai nega singur. Doar eu te pot anula ca persoana. La schimb, eu am sa uit dinainte tot ce se va intampla si nu are legatura cu tine. In afara de tine, nimic nu are importanta, e lipsit de context. O sa ajungem sa simtim unul prin altul, unul cu altul, unul langa altul. Eu o sa fiu un atriu si tu un ventricul. Vom trai o dimineata eterna contra timp... complementari, vitali si toxici in acelasi timp unul pentru celalalt, tocmai din cauza necesitatii. Eu creata din tine, tu creat din mine. O betie lirica in illo tempore.

         Si va veni o dimineata cand vei pleca definitiv. Va fi intr-o dimineata cand aburii se ridica si soarele abia rasare. Privind asfaltul umed, imi voi da seama ca am ramas singura. Voi privi privi in jos, apoi in zare, sa ma conving ca ai plecat. Nu m-ai invatat sa fiu singura. M-ai invatat toate lucrurile pe care nu le-as fi putut invata singura, dar asta ai omis... sau, poate, ai facut-o intentionat. N-am sa te cert, adica n-am sa ma cert singura. M-ai iubit sigur, dar n-am sa inteleg niciodata de ce ai plecat. Probabil pentru ca stiai ca fericirea e trecatoare si ai vrut sa se termine frumos, ca sa ramana doar o amintire lunga, superba. N-ai inteles ca prin ceea ce ai facut, ne-ai transformat pe tine in prezent si pe mine in amintire. Nu vom mai fi niciodata impreuna, dar suntem aproape, fara sa ne intalnim, fara sa ne vedem. Tu devii intotdeauna eu, eu nu te mai pot gasi niciodata.

        Totul e facut din aburi, lumina pala, ciob de vis, reverie, zumzet, melodie veche, uitata, praf vazut printre raze de soare. Multi nu vor intelege asta. N-o sa ne inteleaga nimeni si n-o sa ne pese...

Singular

Sunt

Un suflet

Singuratic,

Silit

De sine

Sa sorb

Sentinta, nu s-o practic.

Scandalos, probabil,

Nu caut o solutie.

Solutia-i

Un sertar

Sistematic.

Nu analiza sintactic !

E o sintagma… chiar mai multe.

Singuratatea e

O simfonie

Silentioasa.

E apusul siropos dinaintea noptii polare.

E un sac

In care incape toata seara,

Cum incape Saturn

Intr-o scorbura.

E chiar atat de simplu !

Ei sunt, eu nu sunt. Tu ce esti?

    
     Ei sunt samanta de cenusa semanata... fara rod, fara speranta. Sunt o balta murdara de lacrimi false. Au rugina pe creier, mucegai in vene si colb in suflet. Nu, ei nu au sange. E prea omenesc pentru ei, prea nobil. Sunt o gluma proasta a societatii sau, poate, tocmai arma ei impotriva noastra. Sunt facuti din fum inecacios si par sa traiasca pentru a fi un junghi, o piedica in calea mea, a noastra, a celorlalti. Dar eu nu ma intimidez.
     Sa-i vad zilnic si sa-i redescopar prin mereu alti oameni e ca si cum as avea la micul dejun pilitura de fier. Nu ca n-as putea sa diger fenomenul asta, ci nu-i inghit.
Nu-i inghit pentru ca simpla lor existenta jigneste, manjeste tot ceea ce iubesc, toate lucrurile in care cred si tot ceea ce creez si ce am realizat pana in prezent. Nu-i suport pentru ca sunt ignoranti. Ataca baza principiilor mele, considerandu-se corosivi, ei fiind, de fapt, penibili. Veleitatile lor sunt palpabile. Nu vor decat sa epateze. Si cum? Nestiinta lor naste idei eronate pe care le impartasesc strident, neintrebati. Toate astea pentru a umple rastimpul solemn de tacere, spurcand-o.
     Se considera, intr-adevar, educati, inteligenti, populari, invidiati si cine stie cate alte aberatii mai cred ! Dar stii ce? In trufia lor nu vad decat cea mai mare dovada de inferioritate.

E ceva putred in Danemarca? Nu, e ceva putred in legatura cu imaginatia ta.

   
     S-a indragostit un artist care sufera temporar de schizofrenie. Intre timp, i-a si trecut. De ce? Pentru ca poate.
Ideea generala este ca, astfel stand lucrurile, am trecut printr-o serie de lucruri si am facut cateva modificari care s-ar putea sa se resimta. Oricum...
     Nu concep notiunea de "limita".
Rup, mestec, diger bariere mentale. Ma imbat cu o voluptate interzisa, care duce la autodistrugere doar de dragul creatiei, de dragul starii, de dragul sentimentului.

     Articolul asta nu e menit sa-ti taie respiratia, ci sa-ti dea un indiciu vag pe post de explicatie pentru delirarile ce vor urma.

Ganduri dintr-un trecut recent.

Iti striga plangand mut ca s-a indragostit.

Iti devoreaza aura doar pentru a-si crea iluzia ca ti-a invadat spatiul personal invitata. In realitate, e ademenita marsav de faptul ca esti planul ei de proiectie a tot ceea ce considera artistic, ideal, a tot ceea ce ii lipseste. Iti aspira caldura corpului cum inspira un bolnav aerosolii. Te soarbe din ochi cum se soarbe ultima picatura de apa in desert.

Isi iese din minti pentru ca viziunile voastre nu coincid si tu esti transant, subtil ca o caramida in zbor. N-ai maniere, nu te ghidezi dupa niciun cod. Ea se agita inutil si tu esti pasiv ca o intrebare retorica.

            Sunteti cum nu se poate mai diferiti, si totusi, se intampla ceva inca neinteles, observat de nimeni altcineva. E, probabil, magia neintelesului la mijloc, parada a inchipuirii mele… dar si tu te inmoi si te fastacesti in tacere si cand se uita adanc in ochii tai, atat de adanc incat parca-ti captureaza sufletul si il intemniteaza in subsolul mintii ei, in sectia de “Must have”, unde incape un singur exemplar, tu te uiti in jos, de parca stii ce-a gandit si ti-e rusine tie, constient fiind ca ei nu ii este. Ei nu ii este rusine pentru ca dorinta intrece dogmele mintii prin destrabalata dezinvoltura.

            Nu, voi nu va priviti, asterneti pe retina unul altuia universul personal, inca nedescifrat, aruncat ca o capcana aparent inofensiva, exagerat ispititoare, hipnotizanta. Nu, voi nu va atingeti, vi se contopesc aurele, se intrepatrund constelatii de ganduri si pareri, deveniti o simbioza perfecta, doua entitati individuale reprezentand un intreg cand realist, cand fantastic, intr-o postura artistica, la vederea caruia oamenilor, neintelegand mesajul, complet straini, nebanuind intensitatea lui, li se face rau.

            Sau, poate, nimic nu e real si e doar imaginatia mea care exagereaza…

Welcome !

Bun venit in harababura din mintea mea ! N-ai bilet? Iesi afara.

Si ma simt datoare sa-ti atrag atentia ca pentru calatoria asta zdruncinata nu se cumpara bilete, se castiga. Si nu-ti imagina ca se castiga ca la emisiunile radio , te suna in direct si te felicita ca ai castigat afurisitul de bilet dupa ce ai raspuns la o intrebare de baraj la care ar fi raspuns orice initiat, dar intamplarea a facut sa fii tocmai tu cel sunat.

            Nu.

            Biletele pentru un tur al imperiului format din circumvolutiunile mele se castiga greu. Se poate sa dureze ani sau sa dureze zile, iar cel mai probabil nu se intampla. Ca sa ai acces la asa ceva trebuie, in mod evident, sa contribui cu ceva la renovarea acestui taram. Sunt putini cei care au reusit. Si chiar si asa, daca inca nu ti-ai pierdut interesul, trebuie sa-ti amintesc faptul ca niciodata nu fac un tur complet si cel mai sigur n-ai sa intelegi ghidul meu fiindca e bastinas si vorbeste in limba lui.

            Incercam de la bun inceput sa te sfatuiesc sa nu incerci sa ma intelegi, eventual sa renunti.Vreau sa interpretezi ce scriu. Altfel, infiltrandu-te in mintea mea te afunzi singur in nisipuri miscatoare, ai sa intelegi partial, deci, degeaba si te chinui atat de mult sa te implici in ceva din care n-ai sa sfarsesti decat cu un gram in plus de experienta…