Spune-mi c-o sa ma iubesti si n-o sa pleci niciodata !

 “Spune-mi c-o sa ma iubesti si n-o sa pleci niciodata !” Kazi Ploae
[A se intelege ca acest articol nu e un exercitiu, e o exprimare a unui sentiment indus prin muzica si a unei situatii imaginare si nu m-am adresat, in realitate, nimanui.]

E ca si cum te-as ruga sa ma minti ca apoi sa te acuz pentru asta si sa-ti cer explicatii. Iar ma pun in imposibilitatea de a reactiona, iar te pun in imposibilitatea de a te exprima.

            Ma vei minti fara sa vorbesti, ca un profesor prost. Ma vei invata sa contopesc tot ce credem amandoi si ce suntem, pentru ca dupa asta sa-mi dai un test pentru care nu m-am pregatit. Ma vei forta sa ma smulg dintr-un tot ca sa ma individualizez, ca o samanta care incolteste, creste, aparent se indeparteaza de origine, dar infloreste tocmai prin ea.

           Ia-ma de mana si fa-mi turul tineretii ! Nu lua decat bilet de dus. Nu suntem raci si nici nu cred in zodii. O sa mergem inainte, atat de inainte incat vom lasa toti oamenii in urma. N-o sa ne inteleaga nimeni si n-o sa ne pese. Uita tot ce-ai stiut inainte de mine ! Eu sunt somnul tau, subconstientul tau, sunt materia din care esti facut. Orice incercare de a scapa de mine e ca si cum te-ai nega singur. Doar eu te pot anula ca persoana. La schimb, eu am sa uit dinainte tot ce se va intampla si nu are legatura cu tine. In afara de tine, nimic nu are importanta, e lipsit de context. O sa ajungem sa simtim unul prin altul, unul cu altul, unul langa altul. Eu o sa fiu un atriu si tu un ventricul. Vom trai o dimineata eterna contra timp... complementari, vitali si toxici in acelasi timp unul pentru celalalt, tocmai din cauza necesitatii. Eu creata din tine, tu creat din mine. O betie lirica in illo tempore.

         Si va veni o dimineata cand vei pleca definitiv. Va fi intr-o dimineata cand aburii se ridica si soarele abia rasare. Privind asfaltul umed, imi voi da seama ca am ramas singura. Voi privi privi in jos, apoi in zare, sa ma conving ca ai plecat. Nu m-ai invatat sa fiu singura. M-ai invatat toate lucrurile pe care nu le-as fi putut invata singura, dar asta ai omis... sau, poate, ai facut-o intentionat. N-am sa te cert, adica n-am sa ma cert singura. M-ai iubit sigur, dar n-am sa inteleg niciodata de ce ai plecat. Probabil pentru ca stiai ca fericirea e trecatoare si ai vrut sa se termine frumos, ca sa ramana doar o amintire lunga, superba. N-ai inteles ca prin ceea ce ai facut, ne-ai transformat pe tine in prezent si pe mine in amintire. Nu vom mai fi niciodata impreuna, dar suntem aproape, fara sa ne intalnim, fara sa ne vedem. Tu devii intotdeauna eu, eu nu te mai pot gasi niciodata.

        Totul e facut din aburi, lumina pala, ciob de vis, reverie, zumzet, melodie veche, uitata, praf vazut printre raze de soare. Multi nu vor intelege asta. N-o sa ne inteleaga nimeni si n-o sa ne pese...