sâmbătă, 26 februarie 2011
Post-diligo
dragostea, oricat de altruista,
are samanta de egoism.
rautatea tradeaza o dragoste.
minciuna ascunde un adevar,
adevarul prevesteste o minciuna,
urmata de drama.
increderea in oameni e pentru prosti,
un om inteligent ar sti ca ei sunt schimbatori si trecatori ca vremea.
sufletele pereche exista doar in imaginatia celor carora nu si le-au gasit.
cand regreti ceva, inseamna ca ti-ai dorit ceva cu ardoare,
cand nu regreti nimic, inseamna ca nu ti-ai dorit nimic.
in zilele in care "te iubesc" si-a pierdut din semnificatie,
sintagma se serveste pe post de compensatie.
dragostea joaca prea des rolul de leac,
uneori e si otrava.
te face sa te simti un nimic, la fel cum te poate face sa te simti cineva.
cand ego-ul e singurul care te mentine pe linia de plutire, in toate facultatile mintale,
dupa o lovitura de stat aplicata de cel pe care ti-l consideri cel mai apropiat,
ai fi tentat sa crezi ca oamenii sunt niste zoi...
niste gramezi de artere, tendoane si muschi...
si poate ai avea dreptate.
si imi cer scuze pentru ca nu tin cont de niste principii personale, dar astazi nu crut nimic, nici macar foaia pe care o spurc.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu