Ceea ce urmeaza sa citesti e o intamplare ce tine de imaginatie, nu de absurd, cu diferenta faptului ca ceva imaginat poate mult mai degraba sa ajunga posibil... Continuam...
Ajunsa acolo dintr-un impuls cretin si stupefiant, actionez frenetico-robotic si bat in usa. Dupa cateva zgomote de interior, o cheie se rasuceste si se deschide usa. In prag... chiar cel pe care-l cautam.
"-Si tu trebuie sa fii...?"
"-Buna dimineata !"
"-(chicotit) Asa te cheama?"
"-Ma cheama Raisa."
"-Trebuie sa ai un motiv bun pentru care ai venit , pentru ca m-am dat jos din pat din cauza motivului tau."
?! Ce motiv sa-i indrug, pentru ca e o situatie in care nu poti spune adevarul. Ma simt ca un elev bun prins copiind si se asteapta motivul, cand, in realitatea cotidiana, nu exista, dar in mintea mea, este, daca nu foarte clar, macar "palpabil" din punct de vedere al conceptului...sau altfel spus...acolo de la inceputul inceputului meu, incat uneori ii neglijez neintentionat existenta.
"-Pretextul meu e omul din fata mea, ma tem ca motivul e groaznic de subiectiv. Imi pare rau ca te-am deranjat. O zi buna !"
Si dau sa plec, dar ma prinde de incheietura mainii, ma priveste bizar si adanc in ochi, incercand, parca, de data asta, sa descopere motivul singur, ca un artist care isi descopera talentele, adica discipolii, dupa o examinare scurta si atenta.
"-N-a fost prea grozav... S-o luam de la capat. Vrei sa intri?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu